Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se va înrăutăți, începând de la noapte și până duminică seară, în mare parte din țară. Mai mult, de mâine de la ora 9.00 și până duminică după-amiază la ora 15.00, va fi cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ și vânt intens în mai multe județe. Codul portocaliu a fost instituit în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea. Aici ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 de litri/mp, iar pe arii restrânse peste 80-90 de litri/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 de km/h, iar începând din după-amiaza zilei de mâine în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80-90 de km/h. Mai mult, meteorologii anunță că în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, va ninge. Ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol. Temperaturile vor scădea accentuat și în regiunile sudice, estice și centrale unde, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă, va fi o vreme rece.
ULTIMA ORĂ Cod portocaliu de vreme rea. Va ninge la munte
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -