Clubul sportiv al municipiului Focșani – CSM Focșani 2007 – are, de astăzi, un nou director interimar. Acesta este profesorul Marius Batog, antrenor de atletism, șeful Secției de atletism din cadrul clubului. Marius Batog îl înlocuiește pe antrenorul de judo Stănică Grosu, care își prezentase demisia în urmă cu o săptămână. Stănică Grosu nu a ocupat funcția decât o lună și jumătate. Înaintea lui, juristul clubului, Carmen Gurguiatu, rezistase în funcția de director interimar doar o lună, după ce directorul executiv, Viorel Ciubotaru, demisionase în luna iunie. Situația la clubul municipalității este, în continuare, tensionată, din cauza disputelor dintre primarul Cristi Misăilă (PSD), pe de o parte, și consilierii locali PNL și noua conducere a Comitetului Director al clubului, de cealaltă parte.
- Advertisment -