Joc excelent și rezultat de excepție pentru naționala României la turneul final al Campionatului European de Fotbal ce se desfășoară în Germania. România a debutat cu o victorie de senzație în fața Ucrainei, o echipă mult mai bine cotată. Rezultatul și jocul tricolorilor de astăzi ne dau speranțe pentru îndeplinirea obiectivului principal la EURO 2024: calificarea din grupă.
Antrenorul Edward Iordănescu a început partida cu următorul 11: Fl. Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Coman. Cum era de așteptat, ucrainenii au început mai siguri pe ei, au avut posesia mingii, dar nu și-au creat ocazii importante de gol. Primul șut pe poartă a fost al lui Coman, în minutul 8. În minutul 29, însă, în urma unei greșeli a portarului Lunin, căpitanul tricolorilor, Nicolae Stanciu, a prins un șut imparabil de la circa 22 de metri, iar mingea s-a dus la vinclu: 1-0 pentru România. Se pare că jucătorii lui Serghei Rebrov au acuzat șocul, în timp ce tricolorii au devenit mai îndrăzneți în atac. Au urmat două ocazii importante pentru jucătorii lui Iordănescu: șut deviat al lui Man și o bară, direct din corner, a lui Stanciu. În pauză, tricolorii au intrat, astfel, în avantaj.
De la cabine au ieșit aceiași jucătorii în ambele formații, fără schimbări. Ucrainenii au încercat să revină pe tabelă, însă fără succes. Tricolorii au devenit din ce în ce mai siguri pe ei și au reușit două goluri, rapid, în câteva minute: în minutul 53, Răzvan Marin a înscris golul al doilea, cu un șut foarte bun de la peste 20 de metri, în urma unui contraatac, iar în minutul 57, Denis Drăguș a marcat golul al treilea, după ce a reluat în poartă, din câțiva metri, o centrare șutată a lui Dennis Man. Ucrainenii au căzut fizic și, mai ales, psihic, după cele 3 goluri încasate. Oamenii lui Iordănescu au reușit să mențină ritmul de joc, iar ocaziile de gol nu s-au materializat, de ambele părți. Până la urmă, România – Ucraina 3-0 (1-0), un rezultat extraordinar și dătător de speranțe.
Naționala tricoloră va juca al doilea meci din grupă sâmbătă, 22 iunie, cu Belgia (ora 22:00, la Koln), iar al treilea pe 26 iunie, cu Slovacia (ora 19:00, la Frankfurt).