Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în această seară, că se vor redeschide majoritatea școlilor, începând cu semestrul al doilea. Din 8 februarie, copii și cadrele didactice se vor reîntoarce la școală, ținându-se cont și de situația epidemiologică din fiecare localitate. Iată ce a spus președintele Klaus Iohannis:
- Am avut o discuție foarte importantă cu premierul și miniștrii Educației și Sănătății. Tema a constat în deschidem sau nu școlile. Am ajuns în unanimitate la o concluzie extrem de importantă. Din semestrul doi, după vacanța de o săptămână la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta evident în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni.
- În localitățile din scenariul verde, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală.
- În scenariul galben, lucrurile se schimbă: merg în continuare la școală, la grădiniță și școală, copiii de la grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a.
- În scenariul roșu, merg copiii de grădiniță și cei din ciclul primar. Când se ajunge peste rata de infectare mai mare de 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, se merge în online.
- Despre universități: având în vedere că fiecare are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universități, având în vedere autonomia universitară, dar sunt liberi să se alinieze la scenariul din preuniversitar.
- Toate aceste lucruri devin realitate dacă situația pandemică nu se înrăutățește grav. Toate celelalte măsuri rămân în vigoare, se schimbă doar evaluarea pentru școli.
- În 2 februarie, înainte de începerea școlii, vom face o reevaluare a situației pandemice și decizia finală va fi luată în 2 februarie.