Echipajele de pompieri, care au acționat la fața locului, au reușit să extragă din fântână trupul unei persoane de sex feminin. Din nefericire, victima nu prezenta semne vitale. (ISU Vrancea)
Ce spune Poliția!
Astăzi, 18 ianuarie, în jurul orei 10.00,polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați de către un bărbat, de 68 de ani, din comuna Dumbrăveni, cu privire la faptul că, soția sa, de aceeași vârstă, a plecat de la domiciliu în seara zilei de 17 ianuarie a.c., și nu a mai revenit. Pe parcursul căutărilor, una dintre echipele constituite a găsit trupul femeii într-o fântână din comuna Dumbrăveni. Din păcate, trupul acesteia a cedat, fiind declarat decesul la fața locului. Cadavrul a fost scos din fântâna adâncă de peste 25 m și predat echipajului de medicină legală. În cauză urmează a fi efectuată necropsia cadavrului, care va stabili cu exactitate cauza decesului. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă. (IPJ Vrancea)