Astăzi va avea loc ședința Consiliului Național al Partidului Național Liberal. În această ședință, liberalii vor aproba propunerea Biroului Politic Național privind calendarul alegerilor interne: alegeri în toate structurile locale ale partidului, pe timpul verii, iar pe 25 septembrie se va organiza congresul național al PNL. Până în această dimineață, doar actualul președinte, Ludovic Orban, își anunțase candidatura pentru prima funcție în partid. Se așteaptă, însă, cel puțin un contracandidat, numele cel mai vehiculat fiind cel al actualului prim-ministru Florin Cîțu. Iar astăzi, înainte de Consiliul Național, Florin Cîțu a pus capăt așteptărilor și speculațiilor. Premierul și-a anunțat intrarea în cursa pentru șefia PNL, în cadrul unei declarații de presă la sediul partidului. ”Am decis să mă înscriu în competiția pentru președinția Partidului Național Liberal. PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în acelaşi timp să ducă mai departe tradiţiile şi principiile liberale. Nu cred că acum trebuie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face, bilanţul mandatului meu de ministru de Finanţe şi acum, cel de premier, demonstrează mai mult decât aş putea să vă spun eu. Mă voi asigura că PNL va fi cel puţin 8 ani la guvernare. Vom transforma România într-o ţară liberală de care să se bucure toţi românii. PNL va câștiga toate alegerile din anul 2024.”, a spus premierul Cițu, la începutul declarației de presă. La anunțarea candidaturii, Florin Cîțu a fost însoțit de nume importante din PNL: Emil Boc, Robert Sighiartău, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Victor Paul Dobre, Mara Mareș, Lucian Bode, Dan Vîlceanu, Daniel Buda, Vergil Chițac, Daniel Fenechiu, Florin Roman.
- Advertisment -