Meci greu pentru CSM Focșani 2007, astăzi, pe stadionul Milcovul. Echipa focșăneană a întâlnit liderul Seriei I a Ligii a III-a, SCM Gloria Buzău, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a. Prima repriză a fost dominată de oaspeți, care și-au mai multe situații de gol. De înscris, au făcut-o, însă, în urma unor greșeli în apărarea gazdelor, beneficiind și de un autogol, semnat de Salaoru (minutul 36). Liderii seriei deschiseseră scorul repede, în minutul 11, prin căpitanul lor, Petre. În repriza a doua, focșănenii lui Vasile Burgă și Adrian Toma au echilibrat jocul, și-au creat situații de gol și au înscris prin Lupu, în minutul 64. Însă buzoienii au reușit să mai marcheze un gol, prin Oprea, în minutul 84. Într-o răbufnire de orgoliu, jucătorii focșăneni au mai înscris în minutul 90+1, prin Popa. Imediat, tensiunea partidei și-a spus cuvântul, iar Claudiu Mihai a primit cartonaș roșu. Scor final, CSM Focșani 2007 – SCM Gloria Buzău: 2-3 (0-2). În urma acestui rezultat, buzoienii rămân liderii Seriei I, iar focșănenii se mențin la mijlocul clasamentului.
În etapa a XIV-a, CSM Focșani va evolua în deplasare, pe terenul echipei Bucovina Rădăuți. Partida va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00.