Al doilea meci în UEFA Nations League, a doua victorie pentru naționala României. Cu Lituania, la București, a fost mai greu decât în Kosovo, dar scorul final a fost în favoarea tricolorilor. Mircea Lucescu a început partida cu Lituania cu o singură modificare în primul 11 – la portar: Târnovanu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – M. Marin – Man, Stanciu, Răzvan Marin, Mihăilă – Drăguș.
Meciul a început foarte bine pentru tricolori, care au deschis scorul repede, în minutul 4, prin Mihăilă, care a fructificat o pasă excelentă, dată printre fundașii adverși, de către Stanciu. După gol, fotbaliștii lui Lucescu au cedat inițiativa, iar lituanienii au devenit din ce în ce mai periculoși. Oaspeții au dominat, au avut mai mult posesia balonului, în timp ce ai noștri s-au mulțumit cu câteva tentative de contraatac. Până la urmă, insistența lituanienilor s-a materializat în minutul 34, care au egalat prin Kukys. 1-1 la pauză, după o repriză în care cifrele jocului au fost în favoarea oaspeților.
În repriza secundă, jucătorii ambelor formații au încercat să-și creeze faze de gol, prea puține, totuși. Fotbaliștii lui Mircea Lucescu au avut mai mult posesia mingii, însă ocaziile clare de a marca s-au lăsat așteptate. În minutul 77, pe contraatac, lituanienii au înscris, dar arbitrul a anulat golul, după consultarea VAR, din cauza unui fault la portarul Târnovanu. Mai mult, peste câteva minute, tot după consultarea sistemului VAR, arbitrul a acordat penalty pentru tricolori, după un fault asupra lui Ianis Hagi. Răzvan Marin a transformat cu siguranță lovitura de la 11 metri. Oaspeții au protestat la ambele decizii ale arbitrului, însă fără succes. Cireașa de pe tort a fost o fază rapidă de contraatac, în minutul 90+2, dusă de Mitriță și Alibec, primul reușind să înscrie un gol extrem de important pentru România și pentru Mitriță. Și, după un joc mai slab decât cel de la Priștina, tricolorii reușesc, totuși, să obțină a doua victorie consecutivă în Liga Națiunilor: România – Lituania, scor final 3-1 (1-1).
Următoarele meciuri ale tricolorilor în grupa din Liga Națiunilor sunt:
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru