În urmă cu puțin timp s-a încheiat meciul de fotbal dintre România și Muntenegru, contând pentru grupele Ligii Națiunilor. Pentru naționala României era absolut necesară victoria, pentru a se menține cu șanse reale în cursa pentru ocuparea primelor două locuri în grupă. De asemenea, elevii lui Edy Iordăneascu voiau să-și ia revanșa după înfrângerea din Muntenegru, de la începutul lunii iunie. Jocul a fost destul de echilibrat în prima parte, cu puține faze de poartă și fără mari ocazii. Totuși, la prima ocazie importantă de gol, în minutul 42, muntenegrenii au înscris prin Mugosa, care a trimis mingea în plasă, de la 3 metri de poarta lui Niță, în urma unui corner. Tricolorii n-au acuzat șocul și au avut o dublă ocazie de a egala, în minutul 45: Răzvan Marin a șutat, portarul oaspeților a scos mingea în transversală, iar din câțiva metri debutantul Ștefănescu a trimis balonul exact în brațele portarului muntenegrean. Astfel, oaspeții au intrat în avantaj la pauză.
În repriza a doua, jocul pare mai animat, cu mai multe faze de poartă. Tricolorii au reclamat un penalty, la o fază în care mingea a lovit mâna unui fundaș muntenegrean în careu, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Din păcate, oaspeții au fost mai preciși în execuții și au reușit să înscrie al doilea gol, tot prin Mugosa, în minutul 56. Fotbaliștii lui Edy Iordănescu încearcă să revină în joc și înscriu prin Pușcaș, în minutul 61, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Iar la următoarea fază mai periculoasă, atacantul Mugosa realizează hat-trick-ul, în minutul 63, care a șutat în poarta lui Niță, de la marginea careului de 16 metri. Tricolorii mai încearcă, domină teritorial, dar fără rezultat. Fotbaliștii români nu mai reușesc mare lucru până la final și încheie meciul sub apostrofările suporterilor, care au umplut tribunele stadionului Giulești. S-a strigat și ”Demisia!”, cum era de așteptat. Scor final, România – Muntenegru 0-3 (0-1). După această nouă înfrângere, România riscă tot mai mult să retrogradeze în a treia categorie valorică a fotbalului european. În celălalt meci al grupei, Bosnia a învins Finlanda cu scorul de 3-2. Următoarele două partide din grupa Ligii Națiunilor vor avea loc în luna septembrie: pe 23 septembrie în deplasare, cu Finlanda, și pe 26 septembrie pe teren propriu, cu Bosnia.