Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de răcire accentuată a vremii, valabil pentru Vrancea și alte județe din Muntenia, Dobrogea și Moldova. Avertizarea intră în vigoare la noapte, la ora 2.00, și este valabilă până mâine seară, la ora 20.00. În acest interval, în regiunile sudice și sud-estice, vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special mâine dimineață și cu precădere în regiunile sud-estice, vor fi depuneri de gheață. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40-50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei, rafalele vor atinge în general 55-75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității sub 100 m.
Apoi, va intra în vigoare o informare meteorologică, valabilă la nivelul întregii țări, până vineri dimineață. Astfel, în sud-estul teritoriului, vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopții de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi, 29 noiembrie. Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade celsius) în special în nordul, nord-estul și centrul țării. De menționat că vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii.