Marius Bratu, antrenorul echipei de fotbal CSM Focșani 2007, a demisionat în această seară din funcție, după meciul egal cu CSM Bacău. Un rezultat care îndepărtează echipa de fotbal de obiectivul anunțat – promovarea în liga secundă. De altfel, la începutul sezonului, conducătorii echipei au precizat că, dacă formația focșăneană va fi la o distanță mai mare de 4 puncte de prima clasată, antrenorii vor răspunde cu funcția. În momentul de față, CSM Focșani 2007 este la patru puncte de Aerostar Bacău, echipă favorită la promovare, care va juca însă mâine pe propriul teren, cu șanse mari să-și adjudece cele trei puncte. „Consider ca pe ceva normal după îndepărtarea de obiectiv la 7 puncte (de primul loc) să-mi prezint demisia. Mi-am dorit mult să reușesc, din păcate lucrurile nu au mers asa cum ne-am dorit. Îmi asum în totalitate rezultatele înregistrate în ultimele doua luni, regret că nu am reușit mai mult și le doresc mult noroc în continuare”, a scris Marius Bratu pe pagina de Facebook.
Cu acest egal de la Bacău, CSM Focșani a ajuns la 14 puncte, după șapte etape disputate, în vreme ce Aerostar Bacău are 18 puncte, maximum de până acum.