sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Măsuri speciale și restricții mai mari în 8...

ULTIMA ORĂ Măsuri speciale și restricții mai mari în 8 comune unde incidența infectărilor este peste 1,5 la mia de locuitori

HOTĂRÂREA nr. 132 din 16.10.2020 care în temeiul Art. 7 din Regulamentul privind organizarea, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, aprobat prin Ordinul prefectului nr. 173 din 24.04.2020, hotărăște:

Art. 1 La nivelul localităților, prevăzute în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre, în care incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 0/000 și mai mică sau egală cu 3 0/000, se stabilesc următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:

(1)  Purtarea măștii de protecție, astfel încât și acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii

(2)   Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului;

(3) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

(4) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00.

(5) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă  fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00;

(6) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar: 6:00-23:00.

Art. 2 La nivelul localităților, prevăzute în Anexa nr.2 la prezenta hotărâre, în care incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mare de 3  0/000, se stabilesc următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:

(1)   Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

(2) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

(3) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

(4) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.

(5) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

(6) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Art. 3 (1) Direcția de Sănătate Publică Vrancea calculează zilnic, pentru fiecare localitate din județul Vrancea, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea analiza rezultată, în cel mult 24 ore de la data constatării atingerii limitelor prevăzute în prezenta hotărâre;

(2) La stabilirea incidenței la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele.

ANEXA nr.1 la HOTĂRÂREA nr. 132 din 16.10.2020 

LISTA CU LOCALITĂȚILE DIN JUDEȚULVRANCEA în care INCIDENȚA CUMULATĂ A CAZURILOR PE ULTIMELE 14 ZILE ESTE MAI MARE DE 1,50/000 ȘI MAI MICĂ SAU EGALĂ CU 3 0/000

Nr. crt. Localitatea Incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile Data calculării incidenței cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile Perioada aplicării măsurilor stabilite
1.        Corbița 2,79 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020
2.        Golești 2,43 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020
3.        Movilița 1,57 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020
4.        Poiana Cristei 1,51 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020
5.        Slobozia Ciorăști 2,35 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020
6.        Tătăranu 1,52 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020
7.        Tulnici 2,90 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020

ANEXA nr.2 la HOTĂRÂREA nr. 132 din 16.10.2020

LISTA CU LOCALITĂȚILE DIN JUDEȚULVRANCEA în care INCIDENȚA CUMULATĂ A CAZURILOR PE ULTIMELE 14 ZILE ESTE MAI MARE DE 3 0/000

Nr. crt. Localitatea Incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile Data calculării incidenței cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile Perioada aplicării măsurilor stabilite
8.        Păulești 8,18 15.10.2020 17.10. – 30.10.2020

Sursa: CJSU Vrancea


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu