UPDATE Se circulă foarte greu prin pasajul Vâlcele, din cauza acumulării de apă. Sistemul de canalizare nu face față și este posibil ca traficul să fie blocat, pentru a nu se produce accidente. O mașină a Poliției Rutiere este în zonă.
La această oră, angajații de la Compania de Utilități Publice Focșani lucrează la pasajul Vâlcele, acolo unde se adună o cantitate mare de apă, de fiecare dată când plouă foarte mult, în timp foarte scurt. Și în această dimineață, din cauza ploii torențiale, pasajul s-a umplut de apă, ceea ce ar putea duce la oprirea traficului rutier. Prin urmare, angajații de la CUP încearcă să desfunde canalizarea și să asigure scurgerea rapidă a apei, circulația rutieră nefiind, încă, blocată. În schimb, din cauza cantității mari de apă, o porțiune din asfalt s-a surpat pe Strada Anghel Saligny din Focșani. În acel loc se făcuseră o serie de lucrări, în urmă cu puțin timp, iar acum s-a format o groapă care pune în pericol siguranța mașinilor. De aceea, un echipaj de poliție se află la fața locului iar traficul este deviat în perimetrul respectiv.