După ședința de Guvern de astăzi după-amiază, prim-ministrul Florin Cîțu a prezentat măsurile de relaxare ce se vor aplica începând cu data de 1 iunie. Cei mai avantajați de aceste măsuri vor fi românii vaccinați anti-COVID. Iată principalele măsuri de relaxare anunțate de șeful Guvernului:
- A crescut numărul participanților de la 500 la 1.000 de persoane la evenimente sportive, pentru cei vaccinați.
- Peste 1000 de persoane vaccinate la evenimente cultural-artistice, dacă sunt vaccinate.
- Nunți, botezuri – 50 în spații închise, mai mare dacă sunt vaccinați/ 70 în spații deschise.
- La evenimente sportive vor fi centre de vaccinare.
- Se permit conferințe/ workshop-uri cu maximum 100 de persoane.
Locuri de joacă redeschise până la 50%, părinții pot fi prezenți dacă sunt vaccinați sau fac dovada că au trecut prin boală. Piscine interioare, cu 70% din capacitate. Numărul participanților, mai mare dacă toți sunt vaccinați.
Spațiile de cazare vor funcționa la 85% capacitate. Pot funcționa la 100% din capacitate doar daca toate persoanele vaccinate.
- Excepția de la purtarea măștii în spații închise pentru cei vaccinați, dacă nu sunt mai mult de 5 persoane.