În ședința Comitetului Executiv Național de astăzi, liderii PSD și-au stabilit lista de miniștri care vor face parte din cabinetul condus de Viorica Dăncilă. Cum era de așteptat, miniștrii care l-au susținut deschis pe fostul premier Mihai Tudose și-au pierdut portofoliile. De asemenea, liderii PSD au mai făcut câteva schimbări, printre care și mărirea numărului de vicepremieri, dar mulți miniștri și-au păstrat funcțiile. Iată componența Guvernului, votată în ședința PSD:
Prim-ministru – Vasilica Viorica Dăncilă
Vicepremier fără portofoliu – Viorel Ștefan
Vicepremier responsabil cu implementarea Parteneriatelor Strategice ale României – Ana Birchall
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – Paul Stănescu (vicepremier)
Ministerul Afacerilor Interne – Carmen Daniela Dan
Ministerul Apărării Naționale – Mihai Viorel Fifor
Ministerul Finanțelor Publice – Eugen Orlando Teodorovici
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Petre Daea
Ministerul Educației Naționale – Valentin Popa (rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava)
Ministerul Muncii și Justiției Sociale – Lia Olguța Vasilescu
Ministerul Economiei – Dănuț Andrușcă (deputat PSD Neamț)
Ministerul Transporturilor – Lucian Șova
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – Ștefan Radu Oprea (senator PSD)
Ministerul Sănătății – Sorina Pintea (manager Spitalul Județean din Baia Mare)
Ministerul Culturii și Identității Naționale – George Vladimir Ivașcu (actor)
Ministerul Apelor și Pădurilor – Ioan Deneș
Ministerul Cercetării și Inovării – Nicolae Burnete (rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca)
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – Petru Bogdan Cojocaru (lider TSD Iași)
Ministerul Tineretului și Sportului – Ioana Bran (deputat PSD)
Ministerul Turismului – Bogdan Trif (președinte interimar PSD Sibiu)
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni – Natalia Elena Intotero (deputat PSD)
Ministerul Fondurilor Europene – Rovana Plumb
Ministru delegat pentru Afaceri Europene – Victor Negrescu
De asemenea, este posibil ca în funcția de Secretar General al Guvernului să fie numită Sevil Shhaideh.
În ceea ce privește miniștrii de la ALDE, membrii cabinetului Tudose rămân și în cabinetul Dăncilă:
Ministerul Mediului – Grațiela Leocadia Gavrilescu (vicepremier)
Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleșcanu
Ministerul pentru Relația cu Parlamentul – Viorel Ilie
Cât privește Ministerul Energiei, Toma Petcu a anunțat astăzi, la ora 12.00, că nu mai vrea să fie ministru, astfel că ALDE l-a desemnat pe deputatul Anton Anton să preia acest portofoliu. De asemenea, deși neînscris în vreun partid, Tudorel Toader își păstrează fotoliul de ministru al Justiției.