După 5 zile, autoritățile au anunțat, în mod oficial, decesul unei femei din Focșani, diagnosticată cu noul coronavirus. Femeia lucra la Spitalul Militar din Focșani și a murit la un spital din București, sâmbătă, 4 aprilie. Ea se simțea rău și a fost transferată de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani la o unitate medicală din Capitală.
Deces 228 – Femeie, 48 de ani din județul Vrancea. Transportată intubată la Spitalul Colentina București (spital de suport) și internată în ATI, pe data de 31.03.2020. Confirmată pe 31.03.2020 la Spitalul Județean Focșani. Decedată pe 04.04.2020. Condiții medicale pre-existente: obezitate gradul II.
Deces 229 – Femeie, 64 de ani din București. Transferată de la INBI Balș la Spitalul Colentina București (spital de suport) pe data de 30.03.2020. Confirmata pe 31.03.2020. Decedată pe 01.04.2020. Condiții medicale pre-existente: boală cardiovasculară, boală renală. (sursa: Grupul de Comunicare Strategică)
Este al doilea deces de COVID-19 confirmat în rândul vrâncenilor infectați. Prima victimă a coronavirusului a fost o femeie de 83 de ani, decedată pe 31 martie, acasă. În Vrancea, până miercuri, 8 aprilie, erau confirmate 90 de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2. Cele mai multe cazuri sunt din rândul angajaților din unități medicale: circa 50 de angajați ai Spitalului Militar Focșani, 2 angajați ai Spitalului Municipal Adjud, medic, brancardier și alți câțiva angajați de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani.