Ministerul Educației a publicat rezultatele parțiale ale examenului de evaluare națională. Acestea pot fi văzute pe site. Din primele date, sunt nouă absolvenți de clasa a opta din județul Vrancea care au obținut media 10.
Absolvenții de clasa a opta, nemulțumiți de notele primite, pot depune contestații, la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în cursul zilei de astăzi, între orele 16:00 și 19:00, precum şi joi, 29 iunie, în intervalul orar 8:00-12:00. „Candidaţii care depun/ transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.”, precizează Ministerul Educaţiei. După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale se vor afișa pe 4 iulie.
Rezultatele se comunică anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a, este media generală la evaluarea naţională calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la fiecare probă. Media anilor de gimnaziu a fost eliminată din formula mediei pentru admiterea la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională 2023.