Grupul de Comunicare Strategică a prezentat datele la zi privind infectarea cu noul coronavirus. În România, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.850 cazuri noi de infectare, dintre care 21 sunt din Vrancea. Numărul total al persoanelor diagnosticate pozitiv a ajuns la 10.352 în județul nostru. În ultimele 24 de ore, s-au raportat și 138 decese asociate COVID-19, dintre care unul din Vrancea. Bilanțul negru este, acum, de 439 victime ale COVID-19 în rândul pacienților vrânceni.