Se spune că puterea nu se dă, ci se ia. Baronii și-au luat puterea în nume propriu și au cultivat, prin tot ceea ce sunt și fac ei, frica, principalul instrument de a ține piciorul în gâtul celor care, altminteri, ar striga. Baronii au înțeles că fără frică nu-și pot depăși nivelul de bișnițari și mici hoți, așa că au învățat să aplice practicile mafiote, știind că la ele oamenii reacționează. Cu un pas sau mai mulți în spate… Și astfel județele Vrancea și Teleorman au ajuns să fie poli ai sărăciei într-o Românie care n-a făcut nimic pentru a-i ajuta pe oamenii din aceste județe să-și depășească frica. Și astfel, ultimii doi baroni sunt și baronii care și-au transformat județele în ultimele județe. Dacă asta e doar o vină a celor care locuiesc acolo sau e una generală, asta va stabili fiecare în intimitatea propriei sale judecăți. Dar e important să vedem cu ochii deschiși și fără prejudecăți cum au crescut, cum au cucerit puterea și cum au nimicit tot ce mai era viu și colorat în jurul lor ultimii doi baroni: Portofel și Teroristu’.
Ascensiunea lui Portofel
Marian Oprișan este unul dintre cei mai longevivi baroni din România. Imediat după Revoluție, Oprișan s-a înscris în FSN (Frontul Salvării Naționale), devenind rapid președinte al organizației județene, din tănârul pe care-l trimiteau boșii FSN după țigări și cafea. Junele „Portofel” sau „Șuțu”, așa cum îl poreclise anturajul său interlop de dinainte de 1989, când, după cum povestesc „greii” lumii underground din orașul de pe Milcov, obișnuia să fure portofele, biciclete, motorete sau poșete, acestea din urmă fiind pur și simplu smulse de pe umerii doamnelor care călătoreau cu trenul Mărășești – Focșani, aruncate pe geam și culese de pe traseu, devenit politician, a încercat să șteargă urmele presupusei activități infracționale consemnate de oamenii legii. Astfel, dosarul său de hoț mărunt dar persuasiv a dispărut la scurt timp după Revoluție, unul dintre „artizanii” acestei dispariții fiind fostul colonel de miliție Costică Nedelcu, trecut la cele veșnice. Acesta este cel care l-ar fi anchetat prin anii ’80 pe Marian Oprișan pentru furtul a două motorete MOBRA din Parcul Bălcescu din Focșani, împreună cu Ionel Marin, zis Pică. Amănunte, aici https://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/scurta-istorie-a-unui-baron–cum-a-ajuns-marian-oprisan-stapan-peste-vrancea-434180
Unul dintre focșănenii care-i cunosc activitatea infracțională din tinerețe, Dan Iordache Stoica, chiar a postat despre trecutul lui Oprișan aici: https://www.facebook.com/comy.mc/videos/231766914067910/
De altfel, ca mulțumire pentru gestul făcut, fiul fostului colonel a fost recompensat cu un loc pe listele PSD la Senatul României, dar a ajuns doar consilier local în legislativul focșănean. Și tot înainte de Revoluție, fostul manechin de la Întreprinderea de Textile Confecția Focșani, a cochetat și cu fosta Securitate, fiind racolat cu numele de cod „Renato”. CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități), însă, i-a dat adeverință potrivit căreia nu a făcut poliție politică. Ofițerul de securitate Doru Lungu, relatează, însă, într-un interviu (https://www.youtube.com/watch?time_continue=398&v=JAqj_YSidEU) cum turna Oprișan cu greșeli gramaticale, uneori fără a fi remunerat, primind câte un pulover sau alte articole de vestimentație.
Acuzat că a distrus vieți și destine
Oprișan a învățat repede că, în politică, nu ai nevoie de principii, îți trebuie sânge rece și mână forte. Încet încet, și-a executat toți „mentorii” cărora le-a cărat diplomatul: fostul senator, prefect și președinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Giurgea, fostul șef de CJ Monel Paizan, cu care Oprișan făcea toate matrapazlâcurile în anii 2000 (condamnat pentru abuz în serviciu, ulterior decedat la câtva timp după liberare din închisoare) și alții pe umerii cărora s-a cocoțat dar pe care i-a executat cu sânge rece când a considerat că-i stau în calea ascensiunii. La fel s-a întâmplat și cu foștii lideri ai PSD de-a lungul vremii: Ion Iliescu (cârpa kaghebistă, așa cum l-a numit la un moment dat baronul), Adrian Năstase (care i-a mirosit afacerile suspecte cu Hotelul Căprioara și l-a atenționat „să mai termine cu șmecheriile”), bunul său prieten Miron Mitrea (ajuns în închisoare pentru corupție, alături de care a distrus gara monument istoric din timpul regelui Carol, înlocuind-o cu Eurogara în care plouă), Mircea Geoană sau Victor Ponta, pe care Oprișan i-a susținut până când a simțit miros de sânge. Odată ajuns în vârf, Oprișan a început să conducă Vrancea cu mână de fier: șefi de poliție, de SRI, de Armată sau de alte instituții publice trebuiau să vină la pupat inelul dacă voiau să-și mențină funcțiile. Este de notorietate cum Oprișan l-a chemat la ordin pe fostul șef al Poliției – Crin Silviu Grosu – pentru a-l lăsa fără permis de conducere pe fostul comandant al Centrului Militar Zonal Vrancea – colonelul Iorga – pentru că baronul îl văzuse că trecea pe roșu ca pieton. Mai mult, după câștigarea alegerilor din 2000, Oprișan a interzis oamenilor de afaceri din restaurantele vrâncene să mai difuzeze melodia „Portofele, portofele”, lesne de înțeles de ce. Amănunte și aici: https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1237841-destine-strivite-baronul-oprisan.htm
Cum câștigă alegerile la fiecare scrutin
Dacă, la începuturile sale în politică, Oprișan era luat în derâdere de liderii politici vrânceni ai vremii, în scurt timp acesta a devenit temut de toată clasa politică a județului. Acolo unde nu putea controla Opoziția, cumpăra oameni sau asmuțea instituțiile de control asupra lor: posturi calde pentru rudele opozanților politici, contracte babane pentru cei care aveau și firme. Cei care rezistau, totuși, „ofertelor”, erau călcați sistematic de FISC, de Poliție, OPC sau alte instituții de control, ori erau urmăriți de poliția rutieră când ieșeau din cârciumi și se urcau băuți la volan. Și, pentru că alegerile nu se câștigă fără primari, Oprișan s-a asigurat că are majoritatea edililor din comunele vrâncene la călcâiul bocancului. Metodele de racolare a primarilor din alte partide sunt simple și patentate: nu ești cu noi când câștigăm alegerile, nu primești fonduri de la Guvern sau CJ. Înainte de alegerile locale din anul 2004, în Vrancea mai erau doar doi primari liberali: primarul comunei Sihlea și primarul comunei Slobozia Bradului. Vrancea era toată roșie, cu două „enclave” galbene. Ulterior, pentru că Alianța DA începea să câștige teren în țară și în Vrancea, ademenind mulți primari, Oprișan s-a orientat spre „racolarea” șefilor Alianței DA PNL-PD: deputatul liberal Nini Săpunaru și senatorul democrat Jan Vraciu. Jan Vraciu era molcom și nu punea probleme. În schimb Săpunaru, fost șef al Vămilor pe România, un gușter politic la fel ca el, trebuia ademenit. La scurt timp, firma lui Săpunaru: Europroiect, care făcea studii de fezabilitate și proiectări, a început să primească zeci de contracte pentru drumurile județene din Vrancea. Ulterior, cei doi baroni au început să-și împartă comunele, înainte de alegerile locale, pe principiul: două mie (PSD), una ție (PNL). Și toată lumea era mulțumită.
Vrancea sub Oprișan – la coada clasamentului economic din România
Sub „atenta” oblăduire a baronului de Vrancea, județul a fost adus aproape de colaps economic. Dacă acum 25 de ani Vrancea avea industrie chimică, de mobilă, de vinificație sau de lohn, acum doar cele de lohn și vinificație mai respiră. Nu mai puțin de 20 de mari unități industriale au dispărut sau au fost devalizate sub conducerea șefului Consiliului Județean Vrancea. Oprișan a condus județul cu talpa pe gâtul patronilor. Până în anul 2004, fiecare patron primea contracte de sponsorizare pentru PSD, în alb, iar dacă nu semna era sugrumat cu controale asmuțite asupra firmei sale. Când DNA a intrat pe firul practicii oprișănești, baronul s-a oprit, însă degradarea județului a continuat, pentru că infrastructura era praf iar investitorii ocoleau județul, mai ales de frica șpăgilor mari și de teama drumurilor impracticabile pe care nu-și puteau transporta marfa.
Baron sărac lipit, în acte. Averea lui e pe numele mamei, fost portar la fabrica Confecția, racolată și ea de Securitate
Marian Oprișan este unul dintre cei mai bogați baroni ai României. Dar doar o mică parte din averea lui se regăsește în declarațiile de avere publicate oficial. Mai nou, Oprișan refuză să-și declare public veniturile și interesele, așa cum prevede legislația privind transparența în administrația publică. Cele două declarații anuale – 2016 și 2017 – nu pot fi accesate pe noul site al Consiliului Județean. Pentru a-și ascunde averea de ochii vrâncenilor, baronul se prevalează de noile reglementări în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Exemplul său a fost urmat de cei doi vicepreședinți, de secretarul județului și de mai mulți funcționari. În ultima declarație de avere din 2017, Marian Oprișan a trecut un teren de 7.500 metri pătrați în Petrești și două apartamente în Focșani. Singurul său venit oficial, îndemnizația de președinte al CJ, este de 53.837 lei sumă din care avea de plătit ratele la două credite în valoare totală 34.500 cu scadența în 2020.
Curios este că, în ultimul proces intentat presei, în civil, plătește una dintre cele mai scumpe case de avocatură din România: Racotzi and partners, cu onorarii de peste 8000 de lei per înfățișare în sala de judecată. Baronul deține o fortăreață, la kilometrul 25 din comuna Bolotești, pe drumul național Focșani – Ojdula, fortăreață trecută pe numele mamei sale (Lucia Gherarde), o „umilă” pensionară de la fosta Confecția Focșani, racolată și ea de Securitate înainte de 1989, pe când era portar.
Oprișan urăște presa dar are ziar local
Relația șefului CJ cu mass-media care nu i-a cântat în strună, așa cum face Monitorul de Vrancea – ziar de casă al baronului – a fost una tensionată de foarte mult timp. A dat în judecată pe bandă rulantă ziariști de la Ziarul de Vrancea – publicație care îl critica – și a pierdut de fiecare dată. Nu a ezitat să amenințe ziariști sau să pună presiune pe publicațiile care nu-i conveneau, încercând să le suprime inclusiv economic.
În antiteză, directorul publicației de casă a PSD Vrancea – Monitorul de Vrancea – Corina Trifan, a beneficiat, în afară de mii de contracte cu Consiliul Județean și primăriile PSD din Vrancea, și de un teren al fostei SC Drumuri și Poduri SA Focșani, firmă aflată în subordinea CJ Vrancea, pe care Oprișan a falimentat-o. Pe terenul defunctei societăți se ridică acum o stație de betoane, aparținând firmei soților Trifan – SC Mavi Beton SRL, care livrează beton pentru lucrările contractate de CJ sau primării din județ. De aceeași „atenție” se bucură și scribul principal, responsabil cu articolele de preaslăvire – George Noapteș, ziarist la Monitorul de Vrancea, a cărui firmă – Media Uno – încasează zeci de mii de euro de la CJ Vrancea, prin încredințări directe.
Tel Drum – partea leului și din Vrancea
Firma Tel Drum, aflată în centrul dezvăluirilor jurnaliştilor care suspectează legături de apropiate între această societate şi şeful PSD, Liviu Dragnea, a derulat afaceri şi în judeţul Vrancea. Astfel, în anul 2011, Tel Drum a participat în calitate de antreprenor la proiectul privind reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Vrancea, un proiect cu fonduri europene în valoare de 100 de milioane de euro.
Asocierea S.C. Consola Group Construct SRL Bucureşti, SC Tel Drum SA Alexandria şi SC ProToby SRL Iaşi au construit staţiile de epurare în cadrul proiectului „Reabilitare, extindere şi construcţie staţii de epurare în aglomerările Odobeşti, Mărăşeşti, Panciu, Adjud şi Homocea, proiect cu o valoare de contract de aproape 75 de milioane de lei. Proiectul a fost finalizat în anul 2015. Firma Tel Drum are un birou și la Focșani, pe strada Dinicu Golescu, într-un bloc situat vis – a – vis de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Conform documentaţiei, firmele ar fi trebuit, pe lângă construcţia staţiilor de epurare, să reabiliteze 70 km de reţea apa şi 22 km de reţea canalizare, precum şi extinderea a 43 km de reţea de apă şi 85 km de reţea de canalizare. Contractul semnat cu Compania de Utilităţi Publice, la care Consiliul Judeţean Vrancea este acţionar majoritar, nu a decurs însă sub cele mai bune auspicii. Cele mai multe sarcini din înţelegere au fost duse la bun sfârşit şi astăzi localităţile respective beneficiază de sistem de alimentare cu apă şi canalizare, dar între părţi au apărut şi unele neînţelegeri, constructorul pretinzând faptul că nu i-au fost achitate o serie de facturi. Tel Drum a iniţiat la Tribunalul Vrancea unui proces împotriva beneficiarului lucrării, CUP, de la care pretinde plata sumei de 1,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 1,584 milioane de lei, o reprezintă debitul principal, restul fiind dobânzile şi penalizările de întârziere. În schimb, Compania de Utilităţi Publice SA a reacţionat tot cu acţiuni în instanţă, unde a reclamat nemulţumiri legate de derularea contractului.
Procurorii și polițiștii vrânceni se fac că nu-i văd pe Oprișan și protejații lui
De mai bine de 20 de ani nici un procuror vrâncean nu a fost interesat de activitatea Consiliului Județean, deși presa locală din Vrancea a scris tomuri despre matrapazlâcurile (contracte sparte pentru a nu se organiza licitații, încredințări directe doar unor membri ai PSD, deplasări cu mașinile instituției în vacanțe în străinătate etc.) din interiorul instituției conduse de eternul baron. O singură dată, cu ocazia falimentării cu cântec a SC Drumuri și Poduri SA, doi polițiști (Enache Manolache și Petre Pană) din cadrul Serviciului Economic al IPJ Vrancea au pornit o anchetă, însă Oprișan și-a folosit influența pentru a o stopa și pentru a le distruge carierele celor doi polițiști. La fel s-a întâmplat și cu fostul șef al IPJ Vrancea – Viorel Șerbănoiu, mutat „disciplinar” la Botoșani, după ce a început să lase frâu liber ofițerilor din subordine pentru a investiga afacerile baronului. În continuare, principalii toporatori și sponsori la partid fură nestingheriți din pădurile Vrancei, nefiind interesanți pentru procurorii din județ și nici pentru Inspectoratul Județean de Poliție.
“Teroristu’” care se visa Cuza
Dragnea, alias “Teroristul” și-a început cariera de jos. De foarte jos. Din josul acela în care poate ar fi trebuit să și rămână: bișnița. Așa se spune că l-ar fi cunoscut pe Traian Băsescu, cel care l-a și alintat astfel… Căci Liviu Dragnea i-ar fi vândut fostului președinte al României un cauciuc de Volkswagen. Erau vremuri bune pentru Liviu Dragnea, căci știa mai bine decât oricare altul să vâneze oportunități și să le trateze ca atare: cu pragmatism. A devenit astfel consilier local la Turnu Măgurele, apoi prefect, grație unei vorbe bune puse de Mioara Roman la Petre, care ajunsese cu adevărat să creadă că “Dragnea e băiat bun și merită să fie prefect de Teleorman”. Astfel, la doar 34 de ani, Liviu Dragnea devenea cel mai tânăr prefect din România, așa că în perioada 1996 – 2000 s-a manifestat cu aceeași energie în scopul afirmării la care visa încă de mic, la îndemnurile și mai ambițiosului său tată. Alegerile din 2000 l-ar fi putut pune la locul lui, căci, candidând la șefia Consiliului Județean Teleorman în timp ce încă nu renunțase la calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, Liviu Dragnea s-a aflat într-o situație delicată de incompatibilitate, sesizată la vremea aceea de președintele PDSR Teleorman și adversarul său tradițional, Teodor Nițulescu. Numai că se pare că adversitatea dintre cei doi era în mare parte teatrală, căci pentru a evita eliminarea lui Dragnea din politica mare, Nițulescu a semnat un acord cu acesta, prin care renunța la plângerea făcută, plângere care stătea drept fundament în dosarul Curții de Apel nr. 978/2000. Renunțarea a fost semnată și autentificată la un birou notarial din Alexandria. Astfel, în afara oricărei moralități și legalități, Liviu Dragnea a devenit președinte al Consiliului Județean Teleorman, poziție în care a rămas mai multe mandate. Și, odată cu el, creștea și Teldrum, societate privatizată chiar în debutul carierei de „domnu’ președinte” a lui Liviu Dragnea. Nu de alta, dar lui Dragnea nu-i puteai spune altfel în semn de respect și prețuire decât “domnu’ președinte”, pentru că aflase el de la o vrăjitoare că atunci când va crește mare va deveni președinte. Și Dragnea e genul de om care se îmbracă pentru locul de muncă pe care și-l dorește, nu pentru cel pe care-l are. Și în puținul timp rămas liber, între o licitație trucată și alta, Liviu Dragnea se visa Alexandru Ioan Cuza. Totuși, în timp ce lumea de rând îi spunea “președintele”, Băsescu începuse să-l alinte “Teroristul”. Nu de alta, dar avea o tenacitate greu de egalat, atunci când realmente își dorea ceva. Și Dragnea creștea, iar Teldrum se umplea de profit, din care împărțea și la Stânga, și la Dreapta, și la Servicii, ca să nu se supere nimeni și să întrebe cum s-a făcut privatizarea aia fix pe numele celui mai bun prieten al lui Dragnea sau cum făcea firma asta să câștige toate licitațiile de lucrări publice din Teleorman. Erau vremuri de puternic delir al generozității, când toată lumea înțelegea că dacă vrei să treci puntea, trebuie să te faci frate cu… Dragnea.
Toate (Tel)drumurile duc la Dragnea
Știm că, văzându-i ascensiunea, mulți dintre dumneavoastră ați fi tentați să credeți că Dragnea e vreun geniu malefic, capabil să facă profit din nimic. Fără niciun fel de dubiu, noi vă spunem că vă înșelați. A existat și există un interes al sistemului pentru ca Dragnea să crească, el fiind o unealtă excelentă pentru jocurile murdare celor cu adevărat abili. La fel s-a întâmplat și cu privatizarea TelDrum, care nu este opera „geniului” Dragnea, ci rezultatul expertizei oferite de Mitrea și Cozmâncă.
Teldrum s-a născut pe data de 1 decembrie 1969, o dată cu înființarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri Teleorman. Mai târziu, s-a transformat în Regia Autonomă TelDrum, până în anul 2002, când a devenit societate comercială pe acțiuni. Dintr-o discuție cu o sursă protejată, care a participat la privatizarea Teldrum reies următoarele: “Metoda de privatizare a fost stabilită de Consiliul Județean Teleorman. În procesul de vânzare s-a pornit de la o evaluare făcută de un evaluator autorizat și a fost constituită o comisie de privatizare, din care făceau parte Victor Piperea, Mugur Bățăuș, Florina Popescu și Elena Stoian. În privința modului în care s-a făcut privatizarea TelDrum, nu au existat probleme. Problema a fost la evaluator, iar caietul de sarcini a fost luat de Marian Fișcuci. Acțiunile la purtător au fost făcute mai târziu. În aceeași perioadă s-au mai privatizat și alte societăți din țară, iar Mitrea și Cozmâncă l-au consiliat. Vulnerabilitatea procesului poate fi identificată doar în modul de transformare și transmitere a acțiunilor.”
Contractele pe bani publici au început să curgă și Teldrum să se dezvolte. Nu era lucrare consistentă în județ și nici operațiune de întreținere a drumurilor județene care să nu fie atribuită firmei de care Dragnea a fost legat ombilical încă de la început. Acesta a fost debutul extinderii la nivel național, culmea, în raport de directă proporționalitate cu gradul de evoluție al carierei lui Liviu Dragnea. Și uite așa avem acum lucrări pentru Teldrum comandate de la Constanța, Satu Mare, Piatra Neamț, Vrancea, Olt și tot așa…
Schema îmbogățirii baronului de Teleorman și a micilor slugi din jurul său e cel mai bine desenată chiar de către procurorii DNA. Evident, procurorii se abțin din a-i numi slugi pe apropiații Baronului, așa că le spun, elegant: “grup infracțional organizat”. Practic, în interesul societății Tel Drum SA și în derularea obiectului său de activitate, ar fi fost desfășurate o serie de acțiuni subsumate scopului celebrului GIO (grup infracțional organizat). Vorbim, în primul rând, despre privatizarea Tel Drum SA și transferarea acesteia din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a baronului, înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (stație de mixturi asfaltice) care fusese achiziționat de către Consiliul Județean Teleorman și acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, fără a exista o procedură concurențială de atribuire. Ulterior, Consiliul Județean, condus de “Terorist” asigura câștigarea de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, prin influența de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat, prin furnizare de informații confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene). Apoi, folosindu-se de prietenia cu Elena Udrea și cu oameni din gruparea Băsescu, care nu doar că “l-a nășit”, dar l-a și ajutat să crească, Dragnea a obținut în mod preferențial și fraudulos finanțări din bugetul național, dar și din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, bani care ulterior erau direcționați către Tel Drum SA. Ulterior, banii erau transferați de la Teldrum către alte societăți comerciale, controlate de loiali sau de oameni cu influență politică, de la care Dragnea putea cumpăra ce-și dorea cel mai tare: puterea.
Caracatița
Sunt povești care n-ar trebui spuse de mai multe ori. Și una dintre acele povești e dictatura lui Dragnea în Teleorman. Cu dosarul deschis de procurorii DNA, la sesizarea OLAF, care îl pune pe Dragnea acolo unde îi este locul (adică în cadrul unui grup infracțional organizat), drumul lui Liviu Dragnea prin politica de nivel înalt pare să se apropie de final. Dacă în dosarul Referendumului și în cel al angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, probele arătau strict faptul că Dragnea e un om politic care nu se ferește din a-și exercita influența asupra celorlalți pentru a-și vedea scopurile atinse, dosarul TelDrum arată faptul că Liviu Dragnea este capul unui grup infracțional, care a sărăcit România cu cel puțin 21 de milioane de euro… Ca să poți frauda o asemenea sumă (dacă doar atât a furat efectiv), trebuie să ai la dispoziție un sistem de relații și de acoperiri care să funcționeze perfect. De aceea, și-a construit o rețea de influență și relații care să-i permită să calce peste obstacole fără riscuri. Au fost mulți cei care s-au infiltrat în „Caracatița pesedistă”, pentru că ei au simțit, în mod corect, că dacă își vor juca bine rolul în schemă, vor fi recompensați. Ne amintim astfel de Carmen Daniela Dan. Poveștile tinereții ei sunt atât de pline de promiscuitate, încât e inutil să le relatăm. La fel de inutil ni se pare și faptul de a arăta cât de puțină pregătire și educație are această doamnă, devenită ministru de interne, pentru că oamenii curioși în privința adevărului îi pot consulta, simplu, CV-ul. Carmen Daniela Dan are cultul personalității lui Dragnea și avem convingerea că, deși nu-i pune poza pe noptieră, cu siguranță o are în sertarul de la birou. Din momentul în care a fost numită în funcția de subprefect și apoi de prefect, Carmen Daniela Dan și-a construit relații doar cu capii poliției. Dumitrașcu (șeful poliției județene) și Pieleanu (șeful poliției municipale) erau nelipsiți din apropierea ei. Toată ziua ei ieșeau sau intrau în și din biroul ei. Mecanismele de protecție ale Baronului se consolidau astfel. Și nu o dată am auzit despre aranjamente făcute la sediul poliției, menite să pună în siguranță vreun om al Baronului sau pe Baron însuși… După ce a rezolvat problemele legate de legalitate, Dragnea și-a structurat restul rețelei pe domenii: afaceri, administrație și politică. În afaceri i-a băgat la înaintare pe bunii lui prieteni din tinerețe, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Interesant e că și Fișcuci, și Pitiș au făcut, prin toate mijloacele pe care le-au cunoscut, bani pentru a susține caracatița Baronului, o caracatiță ce devenea din ce în ce mai înfricoșătoare pentru un județ întreg. Atâta vreme cât Pitiș și Fișcuci produceau bani, prin Teldrum și Proinvest, Baronul putea să își pună oamenii de încredere în posturi de răsunet. Pe linie politică a avut grijă să-și trimită paharnicul (pe Valentin Boboc) la Camera Deputaților sau pe tânăra necunoscută Cătălina Ștefănescu în Parlament. Nu s-a uitat o secundă la tinerii cu potențial din PSD, care aveau toate motivele să aspire la o funcție de răspundere, căci lui nu oamenii buni din PSD îi erau necesari pentru a-și face treburile murdare, ci numai cei corupți sau ușor de agățat. Așa că din PSD Teleorman au plecat, de la un an la altul, și puținii oameni de calitate care se mai zbăteau să construiască ceva pentru binele comunității.
Pe linie administrativă, a avut grijă să-și pună slugile în locuri cheie din Consiliul Județean Teleorman. Pe Mihai Putineanu, zis și „Cuierul lui Dragnea”(pentru că îi ținea mereu geanta și sacoul) l-a angajat spion în instituție. Rolul lui Mihai era acela de a se asigura că nimeni nu încalcă regulile lui Dragnea și nimeni nu pune prea multe întrebări. Cine făcea asta, era eliminat. Astfel, la plecarea lui de pe poziția de șef al județului, Dragnea l-a lăsat în loc pe Adrian Gâdea, un tânăr care abia reușea să lege două fraze în public. Asta l-a recomandat pentru ocuparea postului, căci lui Dragnea îi plac oamenii loiali și mai șterși. Gâdea i-a ascultat întru totul directivele și s-a trezit și el la DNA, deși nici să fii secretar de stat nu e lucru neînsemnat. Mai ales la Dezvoltare… Mircea Dumitrescu, om al Baronului de când se știe, a fost și el atent supervizat de „Cuierul lui Dragnea”, așa că a călcat și el pe lângă lege cât de des a vrut acesta, ceea ce l-a dus atât la DNA, dar și pe patul de spital, suferind o intervenție chirurgicală pe cord, cauza afecțiunii fiind stresul. Și noi înțelegem că n-a fost ușor, dar nu pricepem de ce-a rămas în caracatiță. Și povestea actualului președinte de Consiliu Județean din Teleorman e una interesantă, căci e legată, culmea!, de TelDrum. Fost inspector șef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Dănuț Cristescu nu ne-a impresionat vreodată în vreun fel. În afară de faptul că se prezintă la multe ceremonii oficiale, el nu a reușit până acum să facă vreo declarație inteligentă sau să se manifeste public cu vreun pic de ingeniozitate. Și totuși, Cristescu e maestru la aranjamentele de culise. Potrivit celor care îl cunosc, se pare că acesta s-ar fi prezentat la Dragnea, i-ar fi spus că a făcut destule servicii partidului roșu în județ pe vremea când ocupa funcția mai sus menționată și că a scutit TelDrum de multe plăți, așa că funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman e prea măruntă pentru el. De aceea, i-a solicitat Baronului în mod direct poziția de căpitan de județ. Se pare că datoriile PSD-ului la Cristescu erau reale, căci altfel Dragnea n-ar fi acceptat niciodată aranjamentul.
Caracatița mai are destule tentacule. Ele trebuie tăiate rapid, pentru că nimeni nu poate să-și asume riscul de a lăsa vreo urmă a ceea ce a însemnat comunismul teleormănean în Era lui Dragnea.
Carmen Dumitrescu/Sebastian Oancea
