vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateUn bărbat care s-a rătăcit după ce a plecat din spital, găsit...

Un bărbat care s-a rătăcit după ce a plecat din spital, găsit noaptea de un echipaj de poliție

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Focșani, a fost căutat de polițiști și găsit în cursul nopții de 7/8 septembrie. Familia sa a anunţat că acesta ar fi dispărut după ce a plecat voluntar de la spital. Potrivit rudelor, bărbatul a fost dus cu ambulanța la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focșani în seara zilei de 7 septembrie şi a plecat din unitatea medicală, iar de atunci nu au mai ştiut nimic de el. De asemenea, cadrele medicale au anunțat faptul că bărbatul a plecat din unitatea medicală după ce a fost adus cu ambulanța, până să fie investigat medical. La spital au ajuns imediat colegii noștri, Hogea Valentin și Năstase Mircea, din cadrul Poliției Municipiului Focșani, fiind începute activităţile de căutare, alături de familie, atât în zona adiacentă cât și spre/în cartierul unde locuiește bărbatul. Vestea bună a venit însă de la circa 5 km de municipiul Focșani, de la colegii noștri, Lazăr Dorin și Manolache Marian, polițiști în cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești. Cei doi se aflau în serviciul de patrulare și mergeau către comuna Suraia, în jurul orei 02.00, când au observat un bărbat, care se deplasa foarte încet și greoi pe marginea părții carosabile și părea că vrea să se îndrepte spre islazul dinspre localitatea Mândrești. Dorin, care se afla la volanul autospecialei, a încetinit iar flerul le-a spus același lucru: ceva era în neregulă cu acel om care se uita agitat, în fața și în spatele său. Marian s-a apropiat încet, cu tact, și imediat a realizat că bărbatul este foarte dezorientat, incoerent, afirmând că nu știe cum se numește dar că are asupra sa un telefon. Astfel, colegul nostru a apelat cel mai frecvent contact din lista apelurilor efectuate după ce bărbatul, la auzul numelui femeii, a devenit vizibil, mai liniștit. Colegii noștri aveau să înțeleagă că au ales numele potrivit din agendă: la celălalt capăt era soția bărbatului, care îl căuta, alături de ceilalți colegi ai noștri, în municipiul Focșani. Pentru Dorin și Marian serviciul s-a încheiat mult spre dimineață, după ce au condus bărbatul la domiciliu și l-au încredințat familiei, continuându-și activitățile specifice în comunele limitrofe municipiului Focșani. Soția și-a exprimat recunoștința în puține cuvinte dar pentru colegii noștri aceste cuvinte înseamnă mult, este mulțumirea interioară că sunt, în foarte multe situații, la timp, pentru a ajuta semenii aflați în diferite nevoi. Nu o spunem noi, au fost spuse deja : ”Universul funcționează în moduri misterioase. Trimite oamenii potriviți, în momentele potrivite. Nici mai devreme și nici mai târziu.” (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu