Aseară, în jurul orei 20.21, printr-un apel la 112, un bărbat din localitatea Urechești cerea ajutorul polițiștilor Secției 5 Poliție Rurală Cotești, anunțând faptul că s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune în localitatea de domiciliu și intenționează să se electrocuteze. Imediat, au fost demarate acţiuni în colaborare cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Vrancea şi cu specialişti ai distribuitorului de energie electrică pentru sistarea alimentării cu energie electrică pe liniile de pe stâlp şi pentru a purta negocieri cu bărbatul de 33 de ani, care se afla la o înălţime de circa 12 m faţă de sol. De asemenea, la fața locului au fost direcționați polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, jandarmi din cadrul I.J.J Vrancea, pompieri din cadrul I.S.U Vrancea precum și un negociator din cadrul I.P.J Vrancea.
În jurul orei 22:30, în urma discuțiilor purtate cu negociatorul I.P.J Vrancea-S.A.S, bărbatul nu a suferit vătămări corporale și a acceptat să coboare de pe stâlpul de înaltă tensiune, fiind preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” Focșani, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. (sursa: IPJ Vrancea)