Un bărbat din Focșani s-a ales cu dosar penal întocmit de oamenii legii din Brăila. Focșăneanul ar fi găsit în urmă cu circa 6 luni un telefon mobil, pe când se afla în stațiunea Lacu-Sărat. Focșăneanul ar fi luat telefonul pe care l-ar fi folosit până zilele trecute, când a fost depistat de polițiști. ”Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, bănuit de însușirea fără drept a unui telefon mobil. În fapt, la data de 19.07.2016, în timp ce se plimba în staţiunea Lacu-Sărat, acesta ar fi găsit un telefon mobil şi l-ar fi folosit fără drept. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru comiterea infracţiunii de însuşirea bunului găsit, iar telefonul mobil a fost înapoiat proprietarei”, susțin polițiștii din județul Brăila.
Un focșănean a folosit timp de 6 luni un telefon găsit la băi
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -