Există o categorie de angajați din sistemul public care beneficiază pe viață de două locuri de muncă. Un loc de muncă este cel în care își desfășoară activitatea și al doilea loc de muncă care le este rezervat, denumit generic ”plasă de siguranță”. Această situație se înregistrează în învățământ. Din când în când, se discută despre catedrele rezervate de politicienii ajunși în diverse funcții. Cel mai vizibil caz este cel al președintelui Klaus Iohannis, care are rezervat un post în învățământ în cazul în care, teoretic, iese din politică. Dacă, din punct de vedere moral, situația blocării unui post timp de peste 20 de ani poate fi discutabilă, din punct de vedere legal ea are acoperire în Legea 1/2011 a Educației Naționale. Legiuitorul a considerat că un politician ales, de exemplu, pentru un mandat de patru ani în Parlament nu trebuie să își piardă locul de muncă. La fel se întâmplă și în cazul președinților și vicepreședinților de consilii județene, primarilor, viceprimarilor, prefecților, subprefecților. După cum se poate vede, este vorba de funcții ocupate vremelnic, pe durata unui mandat sau cât consideră Guvernul. Pe lângă acești oameni, cu vizibilitate, unde situația este clară, mai avem o categorie, a ”specialilor” din educație, oameni angajați pe viață în două locuri de muncă, profitând de faptul că sistemul le permite să se ”ascundă”, iar legea să nu li se aplice ca în cazul celor aleși. Legea Educației Naționale nu se referă doar la politicieni, ci și la cadre didactice numite în diverse funcții în sistemul de învățământ, Guvern, Parlament, Administrația Prezidențială. Acestea își păstrează catedrele și în cazul în care fac pasul de la o angajare temporară la una definitivă în instituțiile respective au, în acest mod, două locuri de muncă la dispoziție ”pe viață”.
Un caz al unui profesor plecat în Ministerul Educației care și-a rezervat postul și după ce s-a angajat pe perioadă nedeterminată a apărut la Focșani. Mai mult, acesta nu a fost nici măcar angajat al unităților de învățământ unde i-a fost păstrată catedra. Este vorba despre Marius Avram, șef Serviciu Manuale în cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, o instituție aflată în subordinea Ministerului Educației, cu atribuții importante în organizarea concursului de ocupare a posturilor în învățământ sau în ceea ce privește manualele elevilor. În anul 2020, această instituție a trecut printr-o reorganizare, denumirea anterioară fiind Centrul Național de Evaluare și Examinare. De asemenea, funcționarul ocupă și catedra de Filosofie, Logică, Argumentare și Comunicare de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani.
În anul 2007, Marius Avram a fost numit într-o funcție de consilier la Centrul Național de Evaluare și Examinare. În 2013, a ajuns cu catedra rezervată la Colegiul Național ”Unirea”, unde a rămas până în anul 2018, atunci când a făcut un schimb de posturi cu un profesor de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” și a devenit angajat al acestui colegiu. În tot acest timp, Marius Avram a lucrat la Centrul Național de Evaluare și Examinare, iar postul de profesor i-a fost rezervat. Semne de întrebare asupra situației sale au început să apară deoarece funcțiile ocupate erau pe perioadă nedeterminată. Din acest motiv, Colegiul Național ”Al. I. Cuza” a fost acționat în judecată de un profesor care îndeplinea condițiile de a se angaja definitiv pe postul rezervat. Din documentele apărute în timpul procesului, a reieșit că erau mai multe probleme decât se știa. Astfel, Marius Avram era angajat pe o perioadă nedeterminată la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație” încă din anul 2010. Cu toate acestea, postul i-a fost rezervat în continuare la cele două colegii naționale din Focșani. Mai mult, rezervarea s-a făcut doar cu numele, întrucât nu s-au mai încheiat și contracte de muncă.
Întrebat dacă, de pe un post nedeterminat, nu a renunțat la postul din Vrancea, Marius Avram spune: “Pe nedeterminat sunt din 2007…pentru că e un drept pe care l-am câștigat prin concurs. Vedeți dumneavoastră, situația mea este ca și situația unui funcționar public, pentru că asta și sunt: funcționar public. Dacă intri în Parlamentul României, ești funcționar public, ocupi o funcție publică, catedra ți se rezervă că peste patru ani nu mai ești nu știu ce. Cumva, similar este și în Minister. Acum există aceste structuri pe care noi le numim Centrul Național de Politici, dar ele sunt într-o continuă mișcare. Ministrul schimbă instituțiile, schimbă denumiri. Te pot trimite acasă oricând. Și gata, nu mai este postul tău. Desființează și înființează alta ”România Educată”, ”România Frumoasă”, a declarat Avram.
Întreaga poveste a acestui caz, deloc singular ci generalizat în învățământul românesc, o puteți citi în materialul publicat de PRESShub.