Mirela Mănăilă, din Focșani, deține un atelier de confecții și, în această perioadă dificilă prin care trece țara, în plină criză a coronavirusului, s-a gândit că ar putea ajuta populația să treacă mai ușor peste lipsurile momentului. Și aici ne referim la materialele sanitare, care de multe ori lipsesc din farmacii. În atelierul acesteia, aflat într-un spațiu meșteșugăresc din Grădina Publică, sunt confecționate la foc automat măști de protecție. Vorbim despre altfel de măști, care nu sunt de unică folosință, lucrate din bumbac, și care se sterilizează prin fierbere. La cerere, pot fi executate câte măști dorește clientul. Potrivit întreprinzătoarei, un set de 5 măști costă 50 de lei. „Pentru pensionari, măștile le oferim gratis, pentru că sunt persoanele cele mai vulnerabile și trebuie să avem grijă de bătrânii noștri”, ne-a spus Mirela Mănăilă.
Un întreprinzător din Focșani oferă gratuit, pensionarilor, măști sanitare de protecție
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -