Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă, 26 aprilie, în urma unei ceremonii emoționante, la care au participat sute de mii de oameni, printre care s-au numărat șefi de stat și de guvern, monarhi și prinți, șefi ai instituțiilor europene ș.a. Ceremonia a însemnat eforturi considerabile de organizare, cu mii de oameni implicați. Printre aceștia s-a numărat și un român care muncește în Italia. Florin Călin a făcut parte din echipa care a efectuat lucrările la cripta de la Bazilica Santa Maria Maggiore, acolo unde Sanctitatea Sa a ales să-și doarmă somnul de veci. ”Un om cu care ar trebui să ne mândrim astăzi este Florin. Nu știu dacă știți, dar el a fost parte din echipa care a realizat toate lucrările din cripta unde a fost înhumat ieri Papa Francisc. O muncă care este echivalentul perfecțiunii!
Aprecierea noastră pentru el, deoarece a fost singurul străin care a făcut parte din această echipă de muncitori! Pe umerii a 7 italieni și un român a stat misiunea închiderii mormântului Papei de la Roma cu succes, lucrările fiind terminate în jurul orei 3 dimineața!
De astăzi mormântul fostului suveran pontif poate fi vizitat de pelerinii sau turiștii care ajung în Basilica Santa Maria Maggiore!”, a precizat pănceanul Ovidiu Burdușa, care activează în sectorul HoReCa în capitala Italiei.