vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateUn tânăr aflat în ocrotirea DGASPC Vrancea va beneficia de cursuri gratuite...

Un tânăr aflat în ocrotirea DGASPC Vrancea va beneficia de cursuri gratuite la școala de șoferi

Permisul de conducere este greu de obținut pentru mulți tineri, impedimentul fiind, de cele mai multe ori, costurile ridicate ale cursurilor de la școala de șoferi. Cu susținerea Mol România, programul ’Permis pentru viitor’ oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi. Programul, ajuns la cea de-a noua ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate. În decursul celor opt ediții anterioare ale acestui program, patru tineri care s-au aflat în ocrotirea DGASPC Vrancea au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar un altul tocmai a fost acceptat în acest proiect.
Eforturile depuse pentru coordonarea și implementarea acestui program au fost susținute de colegul nostru, asistentul social principal Manolache Aurel, care s-a implicat cu devotament și pasiune în sprijinirea acestor tineri în drumul lor către independență și succes. Astfel, acești tineri primesc nu doar un permis de conducere, ci și o șansă reală de a-și construi un viitor mai bun, având acum posibilitatea să acceseze mai ușor oportunități de angajare și să-și urmeze visele și aspirațiile profesionale. (DGASPC Vrancea)
MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță că, din 381 de solicitări, au fost selectați 35 de tineri din medii defavorizate în cadrul celei de-a noua ediții a programului Permis pentru viitor. Finanțarea este în valoare totală de 140.000 de lei pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi și a cheltuielilor adiacente. Conform unui comunicat al Fundației Pentru Comunitate, beneficiarii acestei ediții a programului Permis pentru viitor provin din 21 județe: Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și din Municipiul București. Dintre cei 35 de beneficiari, 30 au obținut finanțare pentru a urma cursurile școlii de șoferi în vederea obținerii permisului de conducere la categoriile B, patru pentru categoria C/CE și un tânăr pentru categoria D/DE. În decursul celor nouă ani de la lansarea Programului, 372 de tineri au beneficiat de sprijin financiar pentru școala de șoferi.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu