Numărul de urși a crescut considerabil în ultimii ani, mai ales în zonele montane din Vrancea. Pericolul cel mare îl reprezintă faptul că animalele ajung tot mai aproape de oameni, situație care poate conduce la tragedii, așa cum s-a întâmplat și în acest an. Autoritățile județene au luat în discuție această problemă în cadrul unei ședințe ce a avut loc astăzi, la sediul Prefecturii. Una dintre cele mai afectate comune în ceea ce privește ”asaltul” urșilor este Vizantea-Livezi. ”Am prezentat situația gravă a comunei Vizantea Livezi, din acest punct de vedere, unde s-a ajuns și la uciderea unui om de către urs și am stabilit un calendar pentru demararea unor demersuri comune către Ministerul Mediului, pentru modificarea legislației în vigoare și pentru acordarea avizelor necesare. Din discuții și statistici prezentate în cadrul ședinței, a reieșit faptul că Vizantea-Livezi este cea mai afectată de numărul mare de urși, drept pentru care mă voi implica și mai mult în perioada imediat următoare pentru reglementarea și soluționarea acestei situații.
Indiferent că numărul urșilor a crescut din cauză că fac parte dintr-o specie protejată sau nu, fie că vin foarte aproape de oameni din lipsa hranei, din cauza tăierii pădurilor sau din orice alt motiv, avem obligația să punem pe primul loc viața omului și să luăm toate măsurile necesare în vederea îndepărtării oricărui risc. Sper ca reprezentanții Ministerului Mediului să analizeze foarte bine situația din județul Vrancea și în special din comuna Vizantea Livezi și să dea curs solicitărilor noastre pentru evitarea oricăror altor tragedii!”, a transmis primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru.
Urșii au băgat în ședință autoritățile din județ
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -