sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateFOTO Ursoaică, în căutare de mâncare, într-o grădină din Soveja

FOTO Ursoaică, în căutare de mâncare, într-o grădină din Soveja

Juristul Liviu Pogorevici, funcționar al Primăriei Focșani, a avut astăzi ocazia să vadă pe viu o ursoaică în spatele grădinii sale din Rucăreni-Soveja, foarte aproape de Valea Șușiței. Ursoaica păștea liniștit și a plecat în momentul în care a auzit zgomote. „Era în spatele casei mele, căuta mâncare. Am strigat la ea și a plecat. Nu am mai văzut-o până acum, dar pare domesticită. Vecinii spun că ar fi două ursoaice, care au și pui”, ne-a declarat Liviu Pogorevici. Totodată, autoritățile locale atrag atenția cu privire la ”vizitele” tot mai dese ale urșilor aproape de așezările omenești. ”O familie de urși – un mascul, o femelă și 2 pui, de ceva timp dau iama în gospodăriile sovejenilor. Încă de săptămâna trecută, am sesizat Ocolul Silvic Soveja dar și Prefectura Județului Vrancea. Începând de vineri, 21 mai, și sâmbătă, dar și la începutul săptămânii, au fost efectuate acțiuni de pândă, dibuit, îndepărtare prin hăituire și au fost trase focuri de armă de către reprezentații Ocolului Silvic Soveja. Cei patru urși si-au făcut culcușul chiar în mijlocul localității, aceștia ajungând să intre chiar și în bucătăria unui localnic. Potrivit discuțiilor purtate cu reprezentatul Ocolului Silvic Soveja, aceștia vor continua acțiunea de îndepărtare a sălbăticiunilor. Facem apel către sovejeni să manifeste prudență și în caz de urgență să anunțe situația la 112.”, au transmis reprezentanții Primăriei Soveja.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu