Filiala Vrancea a Uniunii Salvați România s-a mutat în sediu nou. Inaugurarea noului spațiu, situat pe Strada Cuza-Vodă, lângă fostul Tribunal, s-a făcut în prezența câtorva invitați din partea conducerii USR: senatorul Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, deputații Dan Barna, Adrian Prisnel și Iulian Bulai. Odată cu deschiderea noului sediu, conducerea USR Vrancea își propune să se implice mai mult în acțiunile de opoziție față de administrația publică locală și județeană. ”Avem în plan mai multe acțiuni, pe domenii diverse. Avem și sprijinul colegilor de la București, un astfel de exemplu fiind implicarea domnului vicepreședinte Vlad Alexandrescu în campania pentru păstrarea Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia”. Vom monitoriza activitatea administrației locale și vrem să punem presiune pe administrația PSD pentru a-și respecta promisiunile din campania electorală și pentru a lucra în interesul cetățenilor municipiului Focșani. Vom monitoriza și activitatea Consiliului Județean, cu același scop. Chemăm alături de noi specialiști din toate domeniile precum și pe cei dezamăgiți de ceea ce se întâmplă în Vrancea de peste 20 de ani”, a declarat președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte. Întrebat de ziariști, acesta a recunoscut că sunt foști membri ai altor partide care ar vrea să se înscrie în USR, însă primirea acestora depinde de rezultatul evaluării interne. ”Au fost solicitări din partea unor membri ai altor partide, care nu au fost în prim-plan, pentru a se înscrie în USR. Încă sunt în stadiul de evaluare. Noi ne dorim oameni noi, profesioniști, sinceri. Vrem ca principiile USR să fie respectate și promovate”, a mai precizat președintele USR Vrancea.