Conducerea Uzinei Dacia de la Mioveni a anunțat că va opri activitatea timp de 7 zile în luna aprilie din cauza crizei semiconductorilor. Nu este prima dată când Dacia-Renault întrerupe producția de automobile din cauza crizei globale de semiconductori. Și în februarie și martie au fost zile libere în mod forțat. „Penuria de componente electronice care afectează toată industria auto nu ocolește grupul Renault. Compania depune toate eforturile pentru a limita impactul asupra producției. Încă de la debutul acestei crize, lucrăm îndeaproape cu furnizorii noștri pentru a limita cât mai mult posibil impactul. Am organizat o celulă de criză condusă de către direcțiile de Supply Chain și Achiziții, cu întâlniri zilnice, astfel încât să implementam toate acțiunile adecvate. Această criză poate antrena închiderea temporară, în anumite zile, a activității din uzinele grupului”, au transmis oficialii companiei, potrivit economica.net. Prin urmare, activitatea de la Uzina Vehicule va fi întreruptă în zilele de 1, 2, 16, 26, 27, 28 și 29 aprilie, iar La Uzina Mecanică și Șasiuri, parțial, pe 1, 2, 16, 28 și 29 aprilie.
Uzina Dacia își întrerupe producția și în luna aprilie
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -