sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateVacanță în siguranță pentru elevi

Vacanță în siguranță pentru elevi

Copiii au intrat în vacanța de iarnă și în magia sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou!
Pentru prevenirea diferitelor fapte antisociale şi prevenirea victimizării copiilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vin cu următoarele recomandări:
Pentru copii:
• Indiferent de locul unde vă veţi petrece vacanţa (acasă, la bunici, la munte, în tabere şcolare), adoptaţi o conduită preventivă.
• Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător! Evitați discuțiile cu persoane care manifestă un comportament deviant!
• Atenţie la „lumea virtuală”! Nu furnizaţi date personale sau despre familia dumneavoastră.
• Nu folosiţi obiecte cu conţinut exploziv, întrucât acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave!
• Nu consumaţi băuturi alcoolice sau substanţe interzise de lege!
• Nu vă urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute, indiferent de motiv!
Dragi copii, și în vacanță… siguranța voastră este o prioritate pentru Poliția Română!
Părinţilor li se recomandă să-şi supravegheze permanent copiii, pentru a evita orice risc (dispariţie, accidente de circulaţie, răniri, etc.).

Atenţie la posibilele accidente cu mijloace aparent inofensive! Împodobirea bradului, lumânările decorative, jucăriile care nu corespund vârstei copilului, toate acestea îi pot pune sănătatea în pericol.
În speranţa că acest minim de reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate în comportamentul vostru, nu ne rămâne decât să vă dorim să aveţi parte de o vacanţă interesantă, creativă, activă, plină de emoții și experiențe pozitive.
Și cel mai important – o vacanță de iarnă în siguranță! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu