Vaccinul anti-COVID produs de Moderna va ajunge și în România, în următoarele zile. Acest vaccin a fost autorizat de Comisia Europeană acum câteva zile. Prin urmare, pentru imunizare se va putea alege între cele două tipuri de vaccin, alegerea între ele fiind la latitudinea medicilor. “Vorbim în primul rând despre asemănări și despre mici deosebiri. La asemănări, ambele vaccinuri sunt vaccinuri sigure care au fost aprobate de Comisia Europeană, sunt vaccinuri care au fost distribuite către toate statele membre și primim exact aceleași vaccinuri și în România. Pe de altă parte, există și mici deosebiri tehnice. Indicația pentru un vaccin sau altul o va face mereu medicul, la locul de vaccinare, medicul cunoscând foarte bine detaliile”, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la B1 Tv.
Alegerea între vaccinul Moderna și vaccinul Pfizer reprezintă o problemă medicală care va ține cont de perioada necesară efectuării rapelului. “Va rămâne o chestiune medicală din mai multe considerente. În primul rând, pentru că există mici variabilități tehnice. Rapelul se face diferit: în 21 de zile pentru vaccinul de la Pfizer, în 28 de zile pentru vaccinul de la Moderna. Trebuie să te asiguri, și softul face acest lucru automat, să îți blocheze și ziua pentru rapel, astfel încât să fie asigurat stocul de vaccinare și doza pentru toate persoanele care se vaccinează.”, a explicat secretarul de stat. Acesta a subliniat că nu se pot combina cele două vaccinuri. “Este exclus să fie combinate cele două doze. Tocmai acesta este motivul pentru care se face o programare – se blochează două zile diferite pentru rapel. Se blochează și ziua 21, dacă se va recomanda vaccinul produs de Pfizer, și ziua 28, dacă se recomandă vaccinul produs de Moderna. După administrarea vaccinului, se va elimina data necorespunzătoare și va rămâne data aferentă tipului de vaccin și a necesității de rapel”, a precizat Andrei Baciu.