Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular din Focșani, nu a avut câștig de cauză cu contestația depusă la comisia concursului de proiecte de management, care l-a picat la proba de interviu. Gheorghiță a depus contestație după ce la proiectul de management a obținut nota 7,33 iar la interviu nota a fost de 6,33, obținând un rezultat de 6,83, insuficient pentru a obține un nou mandat.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind managementul instituţiilor publice de cultură, „în cazul în care niciun candidat nu a obținut o medie de minimum 7, procedura de concurs se reia în termen de maximum 30 de zile”.
Interesant în acest caz este că primarul Cristi Misăilă l-a acuzat pe Valentin Gheorghiță, spunând că “a picat examenul pentru că nu a fost la înălţimea pretenţiilor ridicate de un astfel de concurs” și că a copiat “la virgulă” 17 din cele 40 de pagini ale proiectului din raportul vechi. Acuzația pare ciudată din moment ce comisia de concurs i-a dat o notă de trecere, de 7,33 la proiectul de management, când putea să-l descalifice direct, declarația edilului ascunzând, probabil, alte interese.
Comisia de concurs a făcut public și numele celuilalt candidat la concurs, a cărui dosar a fost respins, deși surse din interiorul Primăriei spun că postul era pregătit tocmai pentru el. Este vorba despre Marius Ionuț Drilia, component al corului Pastorala și dirijor la Grupul Vocal Cantus, nimeni altul decât grupul care a cântat la cununia religioasă din 1 septembrie a primarului Misăilă.
Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor modifica condițiile de participare la concurs, astfel încât actualul director să fie împiedicat să mai participe la o nouă evaluare.