vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietate”Valori la țară”, proiect pentru tinerii vrânceni

”Valori la țară”, proiect pentru tinerii vrânceni

DJST Vrancea organizează, în perioada 22 aprilie-30 septembrie, activitățile proiectului de tineret propriu ”Valori la țară” în acest an, declarat Anul Celebrării Satului Românesc. Scopul proiectului – promovarea, în rândul tinerilor, a valorilor culturale și educaționale, conservate în satele vrâncene.

La prima activitate, 14 iunie, prima echipă de noi voluntari în proiectele DJST VN a făcut o vizită de informare și documentare într-un sat rupt parcă din basmele bunicilor, la Muzeul Etnografic Paltin. Este un bun prilej de susținere a diversității culturale a tinerilor vrânceni și a accesului la actul de cultură, cu atât mai mult cu cât tinerii participanți sunt rezidenți în mediul rural, în proporție de 98%. De Ziua Universală a Iei, 24 iunie, partenerii implicati, Muzeul Etnografic Paltin, Liceul „Simion Mehedinti”, Muzeul Bibliotecii de weekend Șerbesti, Școala Postliceală Sanitară” Carol Davila”, Colegiul Tehnic „Valeriu D Cotea”, Școala Generală „Anghel Saligny”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” și Cambridge Centre Focsani au sprijinit promovarea în rândul a 35 de tineri, valorile culturale și educationale ale satului românesc, în speță valori conservate cu migală la muzeul Bibliotecii de weekend din Șerbești. Tinerii care au vizitat cele două muzee vrâncene menționate au identificat elemente ale culturii specifice satului, au aflat informații prețioase privind spiritul tradițiilor locale, legendele locului și oamenii care au sfințit locurile natale cu brațele ori cu educația lor. Doamnele Drăguța Miloiu și Doina Stratton au prezentat tinerilor, cu mult drag, tot ce conține zestrea culturală a satului, conservată cu migală și responsabilitate de către domniile lor.

Activitățile au continuat în luna iulie, cu alte două vizite de documentare ale tinerilor de la Liceul ”Grigore Gheba” din Dumitrești și voluntarii DJST Vrancea, la Muzeul Obștei din comuna Bârsești și în comuna Tulnici, alte două sate vrâncene păstrătoare ale culturii românești. La Centrul de Agrement Gălăciuc, participanții au organizat ședințe de lucru în echipă, pentru identificarea și ordonarea valorilor conservate la sat, coordonați de către profesorii Tatiana Duță, Doina Stratton și Luci Stănilă. Valorile noi, abordările inedite, natura, jocurile, dezbaterile argumentate au fost instrumente folosite pentru conturarea tabloului valorilor românești, în contextul Anului Celebrării Satului Românesc-2019.

Pentru încununarea activității tinerilor și motivarea implicării, timp de 3 luni, în selecția elementelor conservate la țară, coordonatorul activităților, expert Lia Cazacu, a organizat o vizită de lucru cu tinerii într-o zonă dintre cele mai vechi, mai vizitate și mai cunoscute din lume – zona Bran. Grupul tinerilor vrânceni a vizitat, la sfârșitul lunii august, Castelul Bran și municipiul Brașov. Aici, tinerii au avut posibilitatea să observe și să aprecieze nenumărate elemente tradiționale, unele asemănătoare, cele mai multe deosebite de cele vrâncene, dar împreună constituind patrimoniul nostru cultural, conservat cu profesionalism și responsabilitate. Grupul a fost însoțit și de către curatorul Muzeului Etnografic Paltin, doamna Drăguța Răduță Miloiu, lucrătorul de tineret și asistent social, Mirela Daniela Poenaru, și designerul, specialist în arte plastice, Mihaela Șerban, parteneri în activitățile cu tinerii, pe domeniul strategic, cultură și educație nonformală. (DJST Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu