Duminică, 27 august a.c., în jurul orei 18:30, un apel primit la numărul unic de urgență 112, anunța despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din satul Mirceștii Vechi, comuna Vânători. La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp 3 echipaje din cadrul Detașamentul de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței, cuprinzând o suprafață de aproximativ 120 mp. Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului. După circa 2 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat în vârstă de 81 de ani, care a suferit atac de panică. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la spital.
În urma evenimentului au ars 120 mp din acoperișul locuinței, precum și bunuri de uz casnic și gospodăresc din 6 camere de locuit
Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric.
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea și folosirea improvizațiilor electrice în locuințele şi gospodăriile cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al județului Vrancea recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire: Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp;
Nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;
Nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător;
Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte, apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate;
Verificați instalația electrică și renunțați la aparatele defecte și la improvizații.
Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii. (sursa: Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice, ISU Vrancea)