vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateVânt în rafale până luni la prânz

Vânt în rafale până luni la prânz

Administrația Mațională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben, valabilă și pentru Vrancea, în care se menționează că de duminică seara, de la ora 21.00 și până luni, la ora 14.00, mai multe județe din Sud și Est se vor confrunta cu fenomenul de vânt puternic.

„În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în sudul şi în estul ţării, dar îndeosebi în Muntenia (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), în sudul Moldovei şi în Dobrogea unde rafalele vor depăşi 55…65 km/h.
Vântul se va intensifica şi la munte, în special în zona Carpaţilor Orientali, iar la peste 1500 m altitudine vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare”, se arată în avertizarea meteorologilor.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu