Vântul schimbării bate la ușă, entuziasmul trece, sistemul rezistă

O frenezie de campanie electorală se simte în aer la acest început de an. E normal, cu două rânduri de alegeri foarte importante. Au fost și emulațiile străzii, dar s-au stins. Doar pe rețelele de socializare se mai ”luptă”. Nevoia reală și acută de schimbare în viața politică, mesajele clare transmise de români în ultimele luni au fost dosite în sertarele teoriei politice. Realitatea crudă a sistemului și metehnelor politice rânjește satisfăcută în fața naivilor. Dacă în cazul PSD prea puțini se gândesc la o schimbare reală a activului de partid și a mentalităților, în cazul PNL așteptările sunt mult mai mari.
Liberalii mai noi sau mai vechi fac ședințe peste ședințe, distribuie mesaje și fotografii pe rețelele de socializare și, inevitabil, se atacă între ei, pe față sau pe la spate, direct sau cu mantă. La PSD, asemenea atitudini sunt estompate/ diminuate de calcule seci și de interese comune. Iar la capitolul democrație internă, partidul lui Iliescu n-a excelat vreodată. Chiar dacă promit schimbări, la ambele partide care domină scena politică observăm cam aceiași oameni sau același tip de personaje care pun stăpânire pe butoane, trag sfori și caută funcții, de orice fel.
Pe cine aruncă peneliștii în lupta ”la baionetă” cu hidra roșie? Pe cine vedem că se bagă în față pentru a lua caimacul, la PNL? Oameni care au stat la cutie, și-au rezolvat problemele și interesele personale cu PSD, care s-au înțeles cu PSD să fie lăsați în pace, care au făcut opoziție de catifea sau după ușa din baie. Oameni care au stat pe margine și i-au comentat pe cei care încercau să facă ceva, care au pus, discret, obstacole propriului partid și colegilor lor. Sunt oameni care s-au plantat în funcții de partid (prea mari pentru nivelul lor) dar mai mult au încurcat decât au ajutat, oameni cu viziuni limitate, care se pretind cu mult mai mult decât sunt în realitate. Sunt oameni care au început, deja, să vândă pielea ursului din pădure, oameni care simt miros de ciolan. Vedem oameni obișnuiți cu trădarea, cu jocurile de glezne, cu mișcările subterane, cu șerpăriile, unii care au amenințat cu dezertarea sau care au cochetat, nu demult, cu sateliții PSD – UNPR, PC, Tăriceanu. Sunt oameni care se bat cu pumnul în piept de ce viteji sunt ei dar care se înmoaie pe loc atunci când balaurul roșu se încruntă la ei. Oameni care se mulțumesc cu puțin, cu mica ciupeală pentru ei și ai lor, cu firimiturile aruncate de ăia mari. Mai pe scurt, oameni reactivați, parcă, de un sistem de care nu mai scăpăm. Un jucător cinic de șah care-și mută pionii la momentele importante pentru a ține totul sub control.
Mai simplu este la PSD. Acolo dictează unul și ceilalți execută. Tânăr sau bătrân, prost sau deștept, bun sau rău, merituos sau pramatie, potrivit sau defazat, toată lumea se supune. Șeful stabilește candidații și aprobă toate funcțiile. Ceilalți, la muncă. Fără cârâială. Partidul trebuie să scoată, și de această dată, un scor foarte bun care să-l mulțumească pe ”domnul președinte”.