Experţii ne transmit că, la sfârşitul lunii august, varianta Delta a coronavirusului va deveni dominantă, inclusiv în Europa. Astfel, și România va înregistra în perioada următoare o creştere a numărului de cazuri, lent, dar progresiv. Specialiștii susțin că tulpina Delta este mai agresivă decât cele de până acum pentru persoanele nevaccinate. „Din datele existente, cunoaştem faptul că este mult mai contagioasă şi aceste lucruri deja sunt cunoscute, are o contagiozitate şi o transmitere de la o persoană la alta de două ori mai mare decât tulpina iniţială parentală, cu 60% mai mare decât tulpina Alfa. În ceea ce priveşte virulenţa acestei tulpini, se pare că ar creşte riscul de spitalizare de 2,5 ori mai mult decât tulpinile iniţiale, decât celelalte variante virale de îngrijorare. Ca atare, cumulând faptul că vorbim în momentul de faţă de o tulpină care se răspândeşte mult mai uşor, care are o rată bazală de reproducere a cazurilor de circa 6-7, ceea ce înseamnă că un caz pozitiv generează alte 6-7 cazuri secundare. (…) Are o posibilitate şi o capacitate de a eluda parţial răspunsului imun obţinut ca urmare a trecerii prin boală, ca atare, din datele care sunt modelate în momentul de faţă, matematic, pe evoluţia cazurilor din India, din Africa de Sud, se estimează că, în 20 până la 50% din cazuri, persoanele care sunt în momentul de faţă diagnosticate sunt cazuri de reinfecţie. Tot mai multe date arată că, odată ce persoanele au trecut prin boală, la mai mult de 6 luni, activitatea neutralizantă a anticorpilor pentru varianta Delta este aproape negativă, este aproape nedetectabilă, lucru care se corectează prin vaccinare.”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, în cadrul unei conferințe de presă.
Varianta Delta va deveni predominantă. Cazurile de infectare vor crește, lent, în perioada următoare
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID apreciază că valul 4 va avea o amploare mai mare faţă de valul 3. „Experţii estimează că, într-adevăr, valul 4 va fi mult mai agresiv decât valurile de la acest moment, diferenţele fiind legate de nivelul de imunizare din populaţie, nivelul de vaccinare. Cu cât numărul şi procentul persoanelor vaccinate este mai mare şi aici mă refer în mod deosebit la persoane vulnerabile, cu atât consecinţele negative, traduse prin numărul de persoane spitalizate, numărul de persoane admise în secţia de terapie intensivă şi numărul de decese vor fi mai mici. Cu cât numărul persoanelor vulnerabile este mai scăzut ca acoperire vaccinală, cu atât riscul de creştere a numărului de persoane spitalizate cu formele severe şi a numărului de persoane care, din păcate, pot să îşi piardă viaţa este mai mare. (…) Estimările noastre sunt cât se poate de clare, că vom înregistra o creştere a numărului de cazuri lent, dar progresiv în perioada următoare. Nu este relevantă cifra de astăzi, este important să vedem care va fi evoluţia pe următoarele 7-14 zile pentru a putea într-adevăr să definim un trend al evoluţiei epidemiologice, însă este important să fim foarte atenţi la respectarea măsurilor de prevenţie, să evităm totuşi zonele supraaglomerate atunci când nu e neapărată nevoie să fim prezenţi acolo, să încercăm să respectăm pe mai departe măsurile celelalte, cum ar fi masca de protecţie, să aerisim spaţiile, să fim atenţie la regulile de igienă personală şi cel mai important este să ne adresăm pentru vaccinare.”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -