Ioan Amarie, din comuna Țifești, va împlini, în această toamnă, vârsta de 100 de ani. Este locotenent colonel în retragere, veteran de război și un om respectat în comunitate. El a fost vizitat de reprezentanți ai Direcției pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din Ministerul Apărării Naționale, în cadrul programului Acasă la Veterani. ”În anul 1944 am fost încorporat la Focșani, eram două contigente, 1944 și 1945, luate în același timp, întrucât era nevoie să completeze efectivele de militari și nu mai aveau de unde. De la Focșani am fost repartizați la Regimentul 1 Transmisiuni București, fiind amplasați pe lângă Căile Ferate, în spatele frontului. Noi eram într-un Comandament Central, de unde luam legătura prin aparate de radiorecepție, cu celelalte comandamente din țară. Ca să ne apărăm, comandantul regimentului ne ordona să deschidem focul la orice «mișcare», pentru că inamicul, unde vede întărită poziția, nu vine și astfel scăpăm de atacurile acestuia, luând-o în altă direcție. Eram dotați cu aparate Lorenz și Marconi, aparate englezești. Am avut misiuni de luptă în munții Tatra și la Cahul. Am trecut peste Tisa, Nistru și Prut. Când treceam Nistrul sau Tisa mă întrebam de multe ori dacă mai apuc să mă întorc în România. Îmi făceam cruce și îmi ziceam în gând, «Doamne, ce bine că am mai apucat și ziua de azi». De multe ori nu aveam ce mânca, fiind nevoiți să măncăm chiar porumb din lanurile găsite în drum. În Ucraina am stat 2-3 săptămâni. La întoarcerea în țară am participat la diferite misiuni, din Ardeal și până în Moldova. Mergeam zilnic câte 40 de km. Aveam după noi o căruță cu 2 roți, numită cuhnie, care avea prevăzută un cazan, iar dedesubt se făcea foc din lemne, fiind pregătită mâncarea, chiar în timpul deplasărilor. Au fost momente grele pe front. În pădurea Bolintin, de lângă București, țin minte că eram nevoiți să tragem foc cu foc, în mod continuu, pentru ca inamicul să nu ne atace. Era perioada când nemții se retrăgeau, iar noi eram împreună cu rușii. Am avut misiunea de a dezarma nemții care se retrăgeau și de a-i lăsa să plece fără armament. Am fost surprins de comportamentul civilizat al nemților și de modul de organizare și de echipare al acestora, net superior rușilor. Am fost rănit ușor, o schijă mi-a intrat în picior, dar nu mi-a creat probleme grave. Slavă Domnului, am terminat războiul, teafăr și nevătămat”, a povestit lt-col (rtr.) Ioan Amarie.
Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă, veteranul de război din Țifești a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar în urma ordinelor generale de avansare în grad emise, după anul 1990, de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de locotenent-colonel. „Părinții mei au avut o căsnicie fericită ce a durat 70 de ani. Erau un exemplu în localitate de oameni pașnici și care săreau în ajutor zi și noapte pentru toți localnicii, ce le solicitau ajutorul. Mama a fost asistentă medicală în comuna Țifești, iar tatăl meu o ajuta cu mașina, reușind să conducă până la vârsta de 97 de ani. Tatăl meu a muncit mult și în gospodărie, lucrând cot la cot cu ceilalți la activitățile agricole. Acum citește zilnic, ascultă radioul sau se uită la TV, este și foarte credincios, rugându-se în fiecare zi pentru sănătatea sa și a familiei”, a povestit fiica lui Ioan Amarie.
Veteranul de război din Țifești are doi copii, patru nepoți și șase strănepoți. Cei doi copii sunt pensionari și au lucrat în domeniul medicinei, fata fiind medic cardiolog, iar băiatul asistent șef radiolog. (sursa și foto: MApN – DRPCVP)
