duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaViceprimarul Ana Maria Dimitriu: ”Există bani în Trezorerie, trebuie doar ca primarul...

Viceprimarul Ana Maria Dimitriu: ”Există bani în Trezorerie, trebuie doar ca primarul să semneze ordinele de plată pentru salariile angajaților”

Viceprimarul municipiului Focșani Ana Maria Dimitriu (PNL) a răspuns, astăzi, acuzațiilor primarului Cristi Misăilă privind blocarea bugetului local și, implicit, neplata salariilor angajaților administrației publice locale. Potrivit viceprimarului Dimitriu, Primăria Focșani dispune de fondurile necesare pentru achitarea salariilor angajaților, însă nu există bunăvoință din partea primarului să semneze ordinele de plată necesare. Cât privește protestul de azi dimineață al salariaților Primăriei, denumit spontan, viceprimarul a spus că știa de zilele trecute de organizarea acestei manifestații. ”Sâmbătă și duminică am fost sunată de angajați ai Primăriei care mi-au relatat că astăzi va fi un protest așa-zis spontan. Vă spun și acum ceea ce am mai spus, ceea le le-am transmis și salariaților: domnul primar trebuie să-și facă datoria, să emită și să semneze ordinele de plată pentru salariile angajaților. Domnul primar pleacă pe 17 iunie în concediu, deși nu și-a făcut treaba, lăsând, practic, angajații în neant. El ar fi trebuit să găsească soluții normale, să comunice, să dialogheze. Trebuie să vă spun că Direcția Economică a Primăriei Focșani nici măcar nu a întocmit ordinele de plată, nu sunt întocmite statele de plată sau pontajele. Domnul primar vrea să ducă totul într-un haos generalizat. Îi recomand să-și revizuiască comportamentul, ceea ce face dumnealui este un abuz.”, a declarat Ana Maria Dimitriu în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit viceprimarului liberal, marți dimineață ar putea avea loc un nou protest ”spontan”, de data aceasta al angajaților Direcției de Dezvoltare Servicii Publice. De asemenea, miercuri, 16 iunie, la ședința Consiliului Local, sunt de așteptat noi acțiuni de protest din partea salariaților, care să pună presiune pe consilieri pentru a vota proiectul de buget în formula propusă de primar.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu