Un accident de circulație s-a produs în cursul zilei de luni, în satul Dragosloveni, comuna Soveja. Viceprimarul comunei, Eugen Mediean, a acroșat cu autoturismul un copil de 7 ani. Viceprimarul spune că inspecta o investiție din localitate, fiind cu mașina de serviciu. ”M-am dus să verific o lucrare, o aducțiune de apă. Am plecat de acolo cu 10 km la oră. La circa 15 metri, dintr-un lateral, doi copii alergau, iar unul din ei s-a împiedicat de asfalt și a venit cu mâna în aripa mașinii. Am oprit imediat, m-am dat jos și am văzut că avea piciorul lovit. Eu am sunat la 112, au venit polițiștii, procurorii. Copilul a fost trimis la spital, am înțeles că e bine, are o entorsă. Eu nu am consumat alcool.”, ne-a declarat viceprimarul comunei Soveja, Eugen Mediean. ”Minorul, rănit ușor, a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare. În cauză se efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.”, a transmis IPJ Vrancea.
- Advertisment -