sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateVictimele agresiunilor nu vor să rămână în spital

Victimele agresiunilor nu vor să rămână în spital

Patru persoane au ajuns ieri la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Focșani, victime ale agresiunilor. Indiferent de gravitatea rănilor și de starea de sănătate, toate cele 4 victime au părăsit rapid unitatea medicală, pe răspundere proprie. O femeie de 29 de ani, din comuna Tulnici, a ajuns la spital cu traumatism de coloană lombo-sacrată și la șoldul drept prin cădere de la același nivel. Aceasta fusese împinsă de agresor. După ce a primit îngrijirile medicale necesare, ea a plecat acasă. Un bărbat din comuna Nănești, de 47 de ani, a fost bătut și lovit la cap, chiar de către fratele său, prezentând traumatism cranio-cerebral și plagă fronto-nazală. A plecat din spital după ce a fost bandajat. Poliția a întocmit dosar penal pentru violență în familie. La fel a procedat și un alt bărbat, de 37 de ani, din comuna Movilița, care avea o plagă înjunghiată la antebrațul stâng. Acesta a fost agresat tot de un membru de familie, un bărbat de 63 de ani din comuna Bolotești. Și în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru violență în familie. De asemenea, un bărbat de 42 de ani, din orașul Mărășești, a ajuns la spitalul din Focșani abia la 3 zile după ce a fost bătut. Acesta avea traumatism cranio-facial dar prezenta și tulburări de personalitate, din cauza uzului nociv de alcool. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, bărbatul a refuzat internarea și a părăsit spitalul fără aviz medical.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu