Consiliul local Focșani a conferit în ședința de joi două titluri de cetățeni de onoare pentru două personalități din sport. Este vorba de spre antrenorul de tir Adrian Alaci și fostul campion mondial Adrian Croitoru. Singurul prezent în sală a fost Adrian Alaci, care a primit distincția cu lacrimi în ochi.
Adrian Alaci este antrenorul care i-a descoperit pe campionul olimpic Alin Moldoveanu și pe Olimpiu Marin,, iar timp de patru ani a fost selecţionerul Lotului Olimpic de tir al României. A fost sportiv de performanţă doar cinci ani, între anii 1968 şi 1973. Alin Moldoveanu şi Olimpiu Marin sunt doi dintre elevii lui Adrian Alaci care au participat al Jocurile Oimpice de la Barcelona şi Beijing. Cei doi sportivi au reuşit să ia medalii la Campionatele Mondiale şi Europene pentru CS Unirea Focşani, lucru care i-a adus în prim-planul tirului mondial în proba de puşcă 60 de focuri aer comprimat. A câştigat de două ori Cupa României la individual la puşcă, iar în 1973 a hotărât să se apuce de antrenorat. Este maestru emerit al sportului, titlu pe care l-a primit datorită performanţelor de excepţie pe care le-a avut în bogata sa carieră.
Adrian Croitoru este cel mai titrat judoka român, cu peste 200 de medalii cucerite în competiții interne și internaționale. Este campion mondial și european, dar marele său regret este că nu a reușit să obțină nicio medalie la cele trei jocuri olimpice la care a participat.