Ovidiu Burdușa, consilier județean în Vrancea și unul dintre românii de succes din Italia, care deține două structuri hoteliere în capitala Italiei, la Roma, a avut plăcuta surpriză să fie colindat în acest weekend de un grup format din șase colindători cu voci frumoase din România. Ovidiu i-a primit în hotelul său din centrul Romei și ne-a împărtășit bucuria imensă pe care a trăit-o alături de soție și copii.
„Pentru al doilea an consecutiv, copiii noştri Andi şi Zaza, care s-au născut în Italia, au avut prilejul să asculte pe viu aceste minunate colinde care ne-au încântat sufletele. Grupul Arpeggio & Roua, grup românesc format din trei doamne şi trei domni, a fost şi anul acesta la mare înălţime, pregătind un repertoriu variat de colinde româneşti şi internaţionale. Împreună cu câţiva prieteni şi o parte din personalul care ne ajută în administrarea afacerii noastre din centrul istoric al Romei am ascultat cu mare emoţie fiecare vers. Am rămas impresionat de energia transmisă de acest grup. Pentru că era seară, clienţii se aflau deja în camere şi se pregăteau de cină. Au ieşit curioşi şi au început să facă poze şi să filmeze acest mini concert inedit. Au fost foarte surprinşi să afle că sunt colinde tradiţionale româneşti. La sfârşitul concertului am ocazia să ne „revabnșăm” pe oaspeţii noştri, oferindu-le câteva preparate româneşti, practic o călătorie imaginară în România prin intermediul papilelor gustative, obținând promisiunea că ne vor călca pragul şi anul viitor”, ne-a spus Ovidiu Burdușa.