Absenţa de la şedinţele consiliului local Focşani a directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice Focşani, Marian Lungu, l-a determinat pe alesul independent Emanuel Gongu să i-a atitudine. Acesta a solicitat încă de data trecută ca managerii unităţilor subordonate Primăriei să vină la şedinţă, mai ales că se discută bugetul pe anul 2017 şi aceştia au de răspuns unor solicitări venite din partea consilierilor. La şedinţa de marţi au fost prezenţi toţi directorii, mai puţin Marian Lungu, care şi-a trimis un subaltern. Din acest motiv, Emanuel Gongu a ţinut să-i aducă critici şefului de la Direcţia de Dezvoltare, spre nemulţumirea primarului Misăilă, care i-a spus alesului că poate să primească şi răspunsuri în scris dacă vrea să ştie anumite lucruri.
“Am votat cu strângere de inimă acest buget, unul din motive fiind lipsa domnilor directori care trebuiau să-şi prezinte proiectele. Cred că ar trebui să fim respectaţi. Sunt instituţii care vor patru milioane de euro într-un an, dar nu l-am văzut pe domnul director de la Direcţia de Dezvoltare. Aş fi vrut să vină directorii în persoană“, a spus Emanuel Gongu. Acesta a ridicat mai multe probleme legate de investiţiile pe care are de gând să le facă Direcţia de Dezvoltare, dar şi situaţia străzilor care rămân în continuare neasfaltate, deşi s-ar fi putut face mai mult din acest punct de vedere.