Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind noile măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Altfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 150 de societăți comerciale, 933 de locații de interes, peste 100 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 1.725 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Dintre cele 10 acțiuni punctuale desfășurate, 8 au fost independente ale poliției.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 6.500 de lei, dintre acestea, 67 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 4 pentru participarea la activități pentru care au fost instituite interdicții/restricții, iar 8 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea. Totodată, în cadrul activităților au fost utilizate dispozitivele electronice pentru verificarea certificatelor digitale, pentru aproximativ 90 de persoane. Au fost informați cu privire la noile reglementări, 116 operatori economici.
Vă recomandăm să respectați măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse de autorități, cu precizarea că scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci de a asigura aplicarea legii, pentru siguranța tuturor. (IPJ Vrancea)