Un nou scandal care o are ca protagonistă pe directoarea Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, Natașa Simion, se derulează în aceste zile pe marginea mobilierului pentru cei mai mici dintre elevii unității – școlarii de la clasa pregătitoare step by step.
Profesoara pentru învățământul primar Angela Mihaela Miu a solicitat ca, odată cu reabilitarea clădirii, elevii clasei sale de step by step să beneficieze de mobilier nou, la standardele acestui sistem. Însă, la întoarcerea în imobilul renovat, în această primăvară, elevii clasei sale s-au trezit cu mobilier pentru învățământul de masă și nu cu cel specific sistemului step by step. ”Ni se ceruse necesarul de mobilier cu specificațiile tehnice pentru step by step, am dat datele, dar am primit mobilier pentru învățământul de masă. Am sesizat acest aspect, dar nu s-a rezolvat. Așa că am fost nevoiți, împreună cu părinții și copiii, să aducem înapoi mobilierul standard vechi în imobilul reabilitat.”, ne-a declarat învățătoarea Angela Mihaela Miu.
Mobilierul se degradează, Primăria spune că solicitarea nu s-a făcut corect de către conducerea Pedagogicului
Demersurile și solicitările făcute până la finalul anului școlar trecut și în cursul vacanței de vară nu au avut niciun rezultat. Prin urmare, învățătoarea Miu a comandat, pe propria cheltuială, mobilier nou, la standardele cerute de sistemul step by step. Nu era prima dată, precedentele două generații pe care le-a avut la Colegiul Pedagogic beneficiind de mobilier specific tot din partea învățătoarei (ca și alte bunuri și materiale specifice). ”Pe 12 septembrie, oamenii firmei de mobilă au adus mobilierul necesar, comandat de mine. Am scos mobilierul vechi din clasă și l-am depozitat, provizoriu, pe hol. Am început să aducem mobilierul nou, cu ajutorul părinților, însă am fost opriți de doamna directoare. Am fost somată să mă opresc și să scot din sala de clasă mobilierul nou, corespunzător sistemului step by step, achiziționat din banii mei.”, a explicat Angela Mihaela Miu. Până la urmă, mobilierul nou a fost scos în curtea unității de elevii din clasele liceale. Ploile din ultima vreme și-au pus amprenta pe mobilier, care se degradează, iar profesoara a solicitat să-l poată dona Colegiului Pedagogic, însă a fost refuzată de directoarea Natașa Simion. Primăria Focșani a precizat, pentru Vrancea24, că solicitarea de necesar pentru mobilier a fost făcută prost din start, astfel că a așteptat o nouă solicitare, care să cuprindă mobilier adecvat pentru step by step, însă a precizat că e puțin probabil ca firma care îl va furniza să-l poată trimite anul acesta, fiind ocupată cu dotarea școlilor afectate de inundații din Galați.
Directoarea Natașa Simion amenință ziariștii cu plângeri penale pentru că au filmat mobilierul
Prezenți la Colegiul Pedagogic, ziariștii de la Vrancea24 s-au trezit amenințați cu plângeri penale de directoarea Natașa Simion pentru că au îndrăznit să filmeze mobilierul depozitat în curtea colegiului – în prezența unui cadru didactic și fără să filmeze minori. Ea nu a dorit, însă, să ofere un punct de vedere ziariștilor legat de solicitarea profesoarei Miu de a dona mobilierul școlii și s-a refugiat în birou, apostrofată inclusiv de unii dintre părinții elevilor de la clasele step by step. Inspectorul general al ISJ Vrancea, Livia Marcu, a declarat că au fost trimiși doi inspectori pentru a verifica ce se întâmplă la Pedagogic și că situația este monitorizată.