vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateVIDEO Doi lupi ... frumoși, în Munții Vrancei

VIDEO Doi lupi … frumoși, în Munții Vrancei

Imagini foarte frumoase cu doi lupi într-o pădure din Parcul Natural Putna Vrancea, într-o filmare realizată cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei instalate de specialiștii Romsilva. Țara noastră are una dintre cele mai dezvoltate populații de lup din Uniunea Europeană. Prădători foarte discreți și eficienți, lupii sunt văzuți foarte rar în libertate. Cea mai mare specie din familia Canidae, lupul este un carnivor care trăiește în haită și are un rol important în menținerea echilibrului ecologic și menținerea unor ecosisteme natural sănătoase.
Pot parcurge zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și când atacă, pot alerga cu aproape 60 de kilometri pe oră. Au simțuri foarte dezvoltate, un miros deosebit de fin, auzul și văzul foarte dezvoltate, permițându-I să vâneze ziua și noaptea. Lupii atacă în haită și dirijează prada în locuri în care aceasta își pierde mobilitatea, de exemplu râuri, unde este ucisă.
Pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște. În parc se regăsesc numeroase specii de mamifere, printre care ursul, lupul, râsul, capra neagră, vulpea, bursucul, jderul de copac, cerbul, vidra, pisica sălbatică sau mistrețul. Circa 110 specii de păsări, din care 75 sunt protejate, au habitatul în parc, iar flora este alcătuită din circa 650 de plante superioare. (Romsilva)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu