Până pe data de 11 martie, Inspectoratul Şcolar Vrancea va demara o campanie de promovare a învăţământului profesional şi dual în școlile gimnaziale din judeţ. În cadrul campaniei vor fi prezentate meseriile relevante în care se pot forma elevii. Proiectul se numește „Caravana meseriilor”.
„Vom merge din școală în școală în județ să prezentă părinților și copiilor care sunt domeniile și meseriile pe care le pot studia copiii în județul nostru și nu în ultimul rând ne propunem să încercăm să schimbăm puțin mentalitatea părinților față de școala profesională și învățământul dual”, a spus Daniela Marchitan, inspector general școlar adjunct al IȘJ Vrancea.
Potrivit șefei IȘJ, învățământul dual este un punct slab pentru județ, întrucât nu s-a reușit formarea niciunei clase, poate și pentru că nu s-a lucrat suficient de mult în promovarea acestei forme de învățământ. Anul acesta nu mai este nicio șansă, dar se speră ca proiectul eșuat acum doi ani să fie pus din nou pe tapet în viitor. Cât privește învățământul profesional, nici aici lucrurile nu s-au schimbat prea mult, în noul an de învățământ urmând să funcționeze 24 de clase de profesională, la fel ca anul trecut, cu mențiunea că numărul elevilor este în scădere.