Mihaela Ciornea, educatoarea de la grădinița din comuna Vrîncioaia care a fost filmată în timp ce bătea un copil se va întoarce la catedră în prima zi după vacanță. Ea s-a aflat în concediu medical de la sfârșitul lunii octombrie și a reușit să-și procure toate actele medicale din care să rezulte că este aptă din punct de vedere medical. Vestea că va reveni la grădiniță i-a indignat pe părinți, care spun că nu acceptă ca micuții lor să fie educați de un cadru didactic violent.
Mai mult decât atât, tatăl copilului care a fost bătut de educatoare spune că aceasta nu ar mai trebui să profeseze.
Educatoarea care a suplinit timp de două luni la Grădinița din Vrîncioaia spune că s-a atașat de copii, dar că nu poate decât să respecte regulamentele școlare. Pentru aceasta astăzi a fost ultima zi în care i-a ținut locul educatoarei violente.
Nici educatoarea Mihaela Ciornea, nici directorul Școlii din Vrîncioaia, care după sărbători nu va mai fi în această funcție, nu au dorit să facă vreun comentariu. În schimb, conducerea Inspectoratului Școlar Vrancea ne-a spus că a fost informată de revenirea educatoarei la grădiniță, după ce în urma cercetării disciplinare a primit drept pedeapsă tăierea salariului cu 15% pentru o perioadă de șase luni, așa cum prevede Codul Muncii.
Rămâne de văzut care va fi reacția Direcției pentru Protecția Copilului Vrancea, care va face o inspecție la grădinița în cauză în ianuarie, imediat după începerea cursurilor școlare.